Anca Spânu

Anca Spânu

Laboratoare inaugurate la Facultatea de Medicină și Farmacie

Marți, 05 Decembrie 2023 17:12 | Publicat în EVENIMENT
La Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos”, mai exact la sediul din strada Portului nr. 23, s-au inaugurat, marți, 5 decembrie, mai multe laboratoare de anatomie, unde studenții gălățeni pot învăța în condiții moderne. Investițiile în aparatura specifică laboratoarelor se ridică la aproape un milion de lei, potrivit Universității, iar pentru reabilitarea spațiului, instalații electrice, sanitare și de climatizare, s-au mai cheltuit 600.000 ...

Ce n-am mai vrea să vedem la serbările publice din Galați

Luni, 04 Decembrie 2023 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Spectacolele de Sfântul Andrei și Ziua Națională au venit și au trecut, la fel și târgul de alimente, haine și alte mărunțișuri, dar se impun câteva observații, poate reușesc organizatorii să țină cont de ele pentru data viitoare.  Personal, nu am reușit să ajung decât sâmbătă la târgul de la faleză și la o parte din spectacolul de pe scena de la Elice, dar, evident, situațiile remarcate erau ușor repetabile în celelalte seri. În primul rând, nu ar trebui să li ...

Dublă lansare de carte la CARP Galați

Miercuri, 06 Decembrie 2023 13:26 | Publicat în SOCIETATE
Salonul Cultural „Armonii de toamnă” al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați organizează săptămâna aceasta un nou eveniment destinat gălățenilor iubitori de muzică și literatură. Astfel, joi, 7 decembrie, de la ora 10,00, în sala Bibliotecii CARP din str. Domnească nr. 53, vor fi lansate două volume, ambele apărute anul acesta. Primul dintre ele, „Povestea pașilor”, apărut la Editura EIKON, București, 2023, îi are ca autori pe Elisabeta Turi, Veronica Pana ...

Stăpânii roboților de la RoSophia: pasionați, dedicați, învingători!

Vineri, 01 Decembrie 2023 20:00 | Publicat în INTERVIURI
Ce anume îți trebuie, dacă ești adolescent pasionat de tehnologie și vrei să ajungi învingător într-una dintre cele mai mari competiții cu roboți de pe planetă? Răspunsul l-am aflat de la membrii echipei RoSophia #21455 și profesoara lor, Marinela Buruiană, în cea mai recentă ediție a emisiunii SPOT ON la Viața liberă - Galațiul sub reflector. Să fii filolog de formație, precum subsemnata, să fi atins prima dată un computer la 21 de ani și să încerci să vorbești de ...

Ce să NU faci atunci când ai un acvariu. Școala iubitorilor de animale

Duminică, 03 Decembrie 2023 10:00 | Publicat în SFATURI
În principiu, toți credem că știm lucrurile de bun-simț referitoare la întreținerea unui acvariu și la îngrijirea peștilor: trebuie să schimbăm filtrele, să hrănim peștii și să menținem acvariul curat, testând periodic și calitatea apei. Totuși, există mult mai multe lucruri de care trebuie să ținem seama, potrivit magazinacvaristica.ro. Este important să știi ce să NU faci atunci când ai amenajat primul tău acvariu. Iată principalele greșeli de evitat dacă ești ...

Anul viitor, un proiect cultural nou la Galați. Monica Turcu și Andrei Velea - "Cu ochii pe noi"

Luni, 27 Noiembrie 2023 09:00 | Publicat în Regional
Începând cu anul viitor, în Galați se va desfășura un proiect cultural nou, coordonat de două nume extrem de îndrăgite în peisajul cultural gălățean, dar nu numai, artistul vizual Monica Turcu și scriitorul Andrei Velea. Proiectul este un fusion între teatru și artele vizuale, realizat în parteneriat cu o companie de tradiție din orașul nostru și va antrena resurse locale, de la actori, artiști, spații expoziționale și pentru arte performative, precum și alte colabor ...

Cineastul gălăţean Andy Lupu, căutat de americani. "Tinerețea unui dictator" concurează la Golden Globes

Duminică, 26 Noiembrie 2023 19:00 | Publicat în CULTURA
Filmul "Tinereţea unui dictator", operă a unui cineast gălăţean, fost jurnalist al "Vieţii libere", Andy Lupu, care semnează scenariul şi regia, și în care joacă un alt gălățean, actorul Cristian Gheorghe, este inclus în competiția Golden Globes 2024, la două categorii, după cum am aflat chiar de la regizor. Astfel, filmul concurează la categoriile "Cel mai bun film străin" și "Cea mai bună actriță în rol secundar", în acest caz fiind vorba despre Flavia Giurgiu, în r ...

Scandalul reabilitării Bojdeucii lui Creangă. Degeaba cheltui trei milioane, dacă explici de trei lei

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 17:05 | Publicat în Regional
Președintele Consiliului Județean Iași, liberalul Costel Alexe, a declanșat un adevărat scandal național, după ce a prezentat, pe pagina sa oficială de Facebook, câteva fotografii de la Bojdeuca lui Ion Creangă din capitala Moldovei, aflată aproape de redeschidere, după un îndelungat și costisitor proces de reabilitate.  Au circulat, în mediul online, fotografii cu casa lui Creangă așa cum o văzuseră vizitatorii în diferite momente de-a lungul timpului, majoritatea fiind f ...

Programul manifestărilor de Sfântul Andrei

Vineri, 24 Noiembrie 2023 10:30 | Publicat în EVENIMENT
În fiecare an, sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos - Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul poporului român şi protector ceresc al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe strămoşeşti, reprezintă un prilej de mare bucurie pentru toţi slujitorii şi credincioşii Eparhiei Dunării de Jos. Anul acesta se împlinesc 31 de ani de când Sfântul Apostol Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al oraşului Galaţi şi a ...

Ce să NU îi faci niciodată pisicii tale. Școala iubitorilor de animale

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 11:30 | Publicat în SFATURI
Data trecută am abordat lucrurile care nu trebuie făcute unui câine de companie, astăzi ne îndreptăm atenția asupra pisicilor, cu câteva sfaturi referitoare la lucruri care nu trebuie uitate atunci când avem o pisică sau mai multe.NU sări peste deparazitarea internă și externăChiar dacă pisica ta trăiește în casă, tot nu trebuie renunțat la deparazitarea internă și externă făcută cu regularitate. Puricii și țânțarii pot cauza infecții cu diferiți viermi, periculoș ...
Pagina 15 din 164