Mai mulţi gălăţeni care locuiesc în scara 3 a blocului PM 7, din cartierul Micro 14 (cei care au reuşit în premieră la Galaţi să îşi pună la punct un sistem de contorizare individuală a energiei termice la nivel de scară), se plâng că societatea de termoficare le-a pus în cârcă, pentru luna ianuarie, facturi umflate, care nu reflectă de fapt consumul înregistrat de contoarele celor 12 apartamente racordate la sistemul centralizat. Asta după ce Calorgal a ridicat, pe 4 ianu ...
* Unui proprietar din Micro 17 i s-a atribuit adresa poştală pe o stradă cu toate utilităţile, dar strada pe care stă, de fapt, nu are nici apă, nici canalizare Oamenii care şi-au ridicat case pe locul fostelor grădini şi garaje din Micro 17, de lângă Dedeman, plătesc canalizarea, apa şi electricitatea, cu toate că nu au de niciunele. În 2011, Ionuţ Dumitriu, la fel ca alţii, a primit de la Primărie un teren, prin retrocedare. La vremea respectivă, pe teren erau construite ...
Pe lângă listele de plată a cheltuielilor, afişate lună de lună la aviziere, asociaţiile de proprietari vor fi obligate să expună alăturat şi modalitatea de calcul în urma căreia au rezultat sumele lunare de plată, în cazul fiecărui proprietar de apartament. Datorită unui proiect de lege, adoptat în urmă cu doar câteva zile de Camera Deputaţilor, în curând, fiecare gălăţean va putea să consulte, negru pe alb, în fiecare lună, o informare explicită a modului în car ...
* Prin votul aleşilor locali, preţul local al energiei termice facturate populaţiei a scăzut, de la 1 ianuarie 2016, la 174 de lei pe gigacalorie, inclusiv TVA * Primarul Marius Stan e gata să parieze, însă, că vom rămâne în frig „Vreţi să punem un pariu că într-una din zile se opreşte căldura din motive tehnice? Cred că aţi văzut, în fiecare an noi ne-am rezolvat problemele cu greutate şi cu eforturi bugetare formidabile, care au însemnat banii cetăţenilor până l ...
După reducerea TVA şi a tarifelor de distribuţie, facturile la energia electrică vor scădea cu opt la sută în medie din ianuarie, a declarat, marţi, 12 ianuarie, ministrul Energiei, Victor Grigorescu. "Monitorizăm care sunt efectele scăderii TVA, inclusiv pe piaţa de energie electrică, unde, după reducerile operate de reglementator, există estimări pentru o scădere de opt procente în medie", a precizat Grigorescu. Totodată, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie ...

Detalii despre FACTURILE Apă Canal

Miercuri, 06 Ianuarie 2016 14:00 | Publicat în UTILE
În cazul în care facturile privind serviciile de alimentare cu apă rece şi canalizare nu vă sunt livrate sau ajung cu întârziere la adresa dumneavoastră, puteţi apela la numărul de telefon 0372.753.462 (afişat de Apă Canal pe propriul site), între orele 9,00 - 18,00, pentru informaţii privind livrarea acestora şi eventuale sesizări. ...

UTIL/ Unde puteţi suna pentru detalii despre facturile Apă Canal

Miercuri, 04 Noiembrie 2015 05:00 | Publicat în SOCIETATE
"Viaţa liberă" vă pune la dispoziţie numărul de telefon pe care îl puteţi apela pentru a afla informaţii cu privire la livrarea facturilor de către operatorul de apă şi canalizare, Apă Canal. Numărul la care trebuie să sunaţi este 0372753462, iar intervalul orar 09,00 - 18,00. ...
Aproximativ 200 de scări de bloc din municipiul Galaţi nu mai primesc, în prezent, apă potabilă, conform datelor actualizate, ieri, pe site-ul Apă Canal. Şi de această dată, cei mai mulţi gălăţeni cărora le-a fost sistată apa, din cauza datoriilor înregistrate de asociaţiile de proprietari către distribuitor, provin din cartierele Micro 40, Micro 39, Micro 38, Micro 21, Micro 20, dar şi Siderurgiştilor. „Din totalul de 727 asociaţii de proprietari existente în municipiul ...
* Directorul general al Calorgal, Cristian Istrate, explică cum vor fi încheiate convenţiile individuale, dar şi cine a îngropat Apaterm - Mai sunt doar câteva zile până pe 1 noiembrie. În ce stadiu se află semnarea convenţiilor individuale? - Este un proces care durează. S-a început semnarea acestora cu zece asociaţii, unde administratorii şi preşedinţii acestora au venit către noi. Sunt şi oameni care chiar vor să le funcţioneze asociaţia. În urmă cu două săptămâ ...
* Locatarii unei scări de bloc din I.C.Frimu intenţionează să facă o chetă, pentru ca singurul vecin care încă mai depinde de sistemul centralizat să îşi poată monta centrală termică Întrucât autorităţile au fost îngenuncheate de criza din termoficare (o bombă cu ceas de altfel, deoarece era de aşteptat ca întregul sistem să intre în colaps, din cauza indolenţei şi lipsei unei strategii de menţinere şi redresare a acestuia de-a lungul anilor), gălăţenii au părăs ...
Pagina 3 din 8