Deşi sindicaliştii care au ieşit în stradă au cerut dublarea salariilor profesorilor debutanţi, Victor Ponta anunţă doar o majorare cu 10 la sută pentru aceştia, în condiţiile în care lefurile celorlalţi dascăli se vor păstra la acelaşi nivel cu cel din 2013. Majorarea se va acorda cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, cu o vechime care nu depăşeşte 6 ani. Având în vedere că salariul debutanţilor este în jur de 800 de lei, majorarea anu ...
Cuantumul brut al salariilor de bază şi sporurilor acordate bugetarilor va fi menţinut anul viitor la acelaşi nivel cu luna decembrie 2013, fără să fie aplicată valoarea de referinţă din Legea salarizării unitare, o creştere salarială de până 10 la sută fiind prevăzută doar pentru profesori debutanţi. Măsura va fi aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă şi justificată prin faptul că neaplicarea acesteia ar genera un impact suplimentar asupra asupra deficitului b ...
Câteva zeci de familii din judeţul Galaţi încasează, lunar, din beneficii sociale acordate de stat, cu câţiva zeci de lei mai mult decât o persoană care munceşte pe un salariu minim pe economie.Astfel, dacă un salariat retribuit cu salariul minim ia în mână 600 de lei, 25 de familii încasează 755 sau 744 de lei, din venitul minim garantat şi din alte drepturi sociale. Aşa cum reiese din datele furnizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, 23 de famil ...

Profesorii - condamnaţi la umilinţă

Marți, 22 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
După mai multă vreme de stat cuminţi la catedră şi cu frica zilei de mâine în sân, profesorii ies iar în stradă. După mai bine de doi ani de la intrarea la guvernare a actualei puteri, nimic nu promite măcar schimbarea în bine a situaţiei lor. Cadrele didactice reprezintă categoria de bugetari care a resimţit tăierile salariale mai puternic decât alţii. Chiar înainte să li se ia cei 25 la sută pe care i-au plătit tribut toţi bugetarii, actualul preşedinte Traian Băsescu ...
* Combinatul siderurgic a trecut prin cinci ani de criză, dar cu o cifră de afaceri de 5,4 miliarde de lei rămâne temelia economică a Galaţiului * Chiar şi “pe minus” fiind, combinatul siderurgic a plătit în 2012 taxe şi impozite către stat în valoare de peste 246 milioane de lei * De la privatizare şi până în prezent, 800 de milioane de euro s-au investit în retehnologizare * Preţurile şi taxele la energie, “nuca tare” din marea industrie Nu este un secret că, pe ...
Peste 85% dintre români afirmă că nu reuşesc să acopere permanent chelutielile lunare din salariu şi mai puţin de jumătate dintre ei spun că se încadrează în salariu destul de des, potrivit unui studiu comandat de Provident Fnancial România şi realizat de Novel Research. Mai mult de 7% din cei 1.000 de respondenţi afirmă că nu reuşesc niciodată să se încadreze în veniturile lunare din salarii, 15% obţin rar această performanţă, iar 34% au luni în care le ajung banii d ...

Cei mai mulţi şomeri gălăţeni au între 40 şi 49 de ani

Miercuri, 28 August 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
5.019 gălăţeni din cei 18.505 şomeri aflaţi în evidenţa AJOFM la sfârşitul lunii iulie 2013 sunt de vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani. În top urmează cei 4.027 de semeni din categoria de vârstă 30-39 de ani. 4.134 şomeri au vârste sub 29 de ani; 2.198 sunt între 50 şi 55 de ani, iar 3.127 şomeri au depăşit etatea de 55 de ani. ...
Aproximativ 100 dintre cei circa 900 de angajaţi ai Poştei din judeţul nostru vor îngroşa numărul şomerilor gălăţeni, în perioada imediat următoare.Democrat-liberalii susţin că la nivel naţional nu mai puţin de 3.600 de salariaţi ai Poştei Române îşi vor pierde locul de muncă, iar concedierile se vor face pe criterii politice, nicidecum în funcţie de competenţă. „La ora actuală, se evaluează tot personalul. De ce este nevoie să fie evaluat? Ce să evalueze la un om ...
* Primele de sărbători, tichetele de masă şi al 13-lea salariu sunt principalele beneficii pe care firmele le oferă angajaţilor * Cursurile de perfecţionare plătite de companie, premiile în excursii sau bunuri, un sistem extins de asigurări se mai numără printre recompensele celor ce muncesc * La modul ideal, managerii IMM-urilor gălăţene aşteaptă experienţă, capacitate de efort şi responsabilitate * La modul practic, formarea angajaţilor la locul de muncă a devenit „spor ...
La o săptămână după ce Narcis Răducan, directorul general al FC Oţelul, s-a întâlnit cu patronul Dan Adamescu şi i s-a promis, printre altele, plata rapidă a măcar unuia dintre salariile restante către jucători, încă nu s-a virat nici un leu. Situaţia tinde să devină extrem de critică, dacă nu se va plăti nimic nici în următoarele două săptămâni, până pe 15 iulie, se va ajunge la trei salarii restante, moment în care toţi fotbaliştii pot fi declaraţi liberi de c ...
Pagina 33 din 38