Regele Mihai I al României a murit ieri, în Elveţia, la 96 de ani. Odată cu plecarea Majestăţii Sale, ultimul lider de stat din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, o lume s-a năruit. Este o lume de a cărei înţelegere depinde nu doar dezvăluirea la adevărata sa valoare a rolului de prim plan jucat de ultimul rege al României pe marea scenă a istoriei, ci şi destinul nostru actual, ca popor.
Obligat de comunişti să renunţe la tron şi la ţară, în urmă cu aproape şapte decenii, Regele Mihai I a fost apoi umilit şi hăituit de neocomuniştii care şi-au însuşit puterea după momentul '89. Chiar dacă, în timp şi în funcţie de interese şi oportunităţi, atitudinea autorităţilor postdecembriste de la Bucureşti a variat în ceea ce-l priveşte pe regele exilat, impresia generală a rămas una descurajantă.
Acum, la peste două decenii trecute de la ticăloşiile puse la cale de tovarăşul Ion Iliescu împotriva Regelui Mihai, destinele ţării se află tot în mâinile copiilor ideologici ai neocomuniştilor de atunci. La fel ca atunci şi ca în momentul abdicării, avem astăzi de dus o luptă. Este vorba despre lupta pentru păstrarea valorilor europene, traseu pe care poporul român a fost înscris tot de monarhia pe care acesta a avut şansa să o aibă.
Prin modul demn şi neostentativ în care a trăit, Regele Mihai a reuşit să se ridice cu mult peste cei care au încercat neobosiţi să-l hulească şi să-l pună în umbră. Nici nu este de mirare că între cele două tabere nu a putut exista în niciun moment un dialog în adevăratul înţeles al termenului. Prin modul în care a înţeles să-şi ducă viaţa, indiferent de barierele care i-au ieşit în cale, figura Regelui Mihai capătă acum forţa unui simbol moral care are toate şansele să dăinuie. Deşi dispărut fizic dintre noi, cuvintele rostite de Majestatea Sa în 1992, în faţa a aproape un milion de români veniţi pentru a-i ura "Bine aţi venit!" nu şi-au pierdut deloc din forţă: "Cu toate că mâine trebuie să plec, aceasta nu înseamnă o despărțire, vom rămâne împreună sufleteşte. Este mai degrabă La revedere şi, cu voia Domnului, Pe curând, din nou”.
