Atunci când Dragnea, Tăriceanu şi guralivii lor pioni arată cu degetul spre aşa-zisul stat paralel nu ar trebui să ne grăbim să negăm existenţa unei astfel de entităţi. Din contră, statul paralel chiar există în România, şi nu de ieri, de azi. Iar atunci când liderii partidelor de guvernământ atrag atenţia asupra sa, pe principiul hoţii strigă hoţii, ar trebui să-i credem pe cuvânt, deoarece chiar ei sunt personificările acestei sperietori.
Dovada că statul paralel există o vedem chiar zilele acestea, în teatrul grotesc pus în scenă, în Parlament, de comisia Iordache. Prin atacul susţinut la adresa statului de drept, liderii puterii demonstrează din nou că se ghidează după principii diametral opuse faţă de cele pe care România s-a înscris odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Nu este vorba despre o neadaptare a clasei politice la noile realităţi europene, ci de un oportunism plin de cinism, venit direct din dictatura comunistă, pe filiera neocomunistă a liderilor de la începutul anilor '90.
Tot statul paralel, prin exponenţii săi de ieri şi de azi, este responsabil pentru mistificarea celor mai importante evenimente prin care România a trecut în ultimele trei decenii. Este şi cazul întâmplărilor din decembrie '89, pe care acum le putem privi într-o cu totul altă lumină, după comunicatul dat recent de Parchet cu privire la "Dosarul Revoluţiei". Revoluţia din Decembrie a fost de fapt o mascaradă, ne spune Parchetul, iar în acele momente am avut de-a face mai degrabă cu o lovitură de palat decât cu un vid de putere. Astfel, puterea care a preluat ştafeta după momentul '89 a fost democratică doar cu numele, lucru care se ştia, de altfel, încă din acele momente în lumea liberă din Occident.
Totuşi, statul paralel este acum într-una dintre cele mai vulnerabile poziţii ale sale, ceea ce şi justifică măsurile disperate precum atacul furibund din Parlament la adresa legilor Justiţiei. Tocmai din acest motiv, modul în care societatea românească va reacţiona acum, în faţa acestor atacuri la libertatea şi demnitatea sa, va putea face diferenţa între o Românie cu adevărat europeană şi una aservită în continuare penalilor cu cravată.
