Nu v-aţi săturat de atâtea surprize?

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Dacă s-ar face un top al expresiilor cel mai des folosite în ultimii ani de patronatele din România, din orice ramură a economiei ar fi acestea, cu siguranţă că din primele locuri nu ar lipsi sintagma „predictibilitate economică”. Că s-a modificat Codul fiscal de la o zi la alta, că au apărut peste noapte tot soiul de impozite fanteziste, că s-a schimbat modul de impozitare a microîntreprinderilor după cum a visat unul sau altul aflat vremelnic la putere, că salariile cresc dar, de fapt, nu cresc, că impozitul pe profit scade, dar venitul net nu creşte – aproape că nu a existat săptămână dată de la Dumnezeu în care vreo voce din mediul privat să nu acuze lipsa de predictibilitate a mediului de afaceri românesc. În România, pentru domeniul guvernamental şi cel legislativ, termenul predictibil defineşte acele seturi de acţiuni sau pachete legislative ce pot fi anticipate de mediul de afaceri. Însă a devenit tot mai greu, dacă nu imposibil, pentru mediul de afaceri să anticipeze seturile de acţiuni sau pachetele legislative care le „tună” onor legiuitorilor noştri. Mai nou, se pare că nici măcar nu mai apuci să intri în mediul de afaceri, că te şi loveşte lipsa de predictibilitate, direct în moalele capului. Vorbim de programul Start-up Nation, cu un nume care se vrea măreţ şi angajant, care a făcut să se ajungă la o culme a culmilor în afaceri, care nu a mai fost atinsă de nimeni până acum în vreo altă ţară. Ca într-un banc cu Radio Erevan, birocraţia din acest program face să se închidă unele afaceri care nici măcar nu au apucat să se deschidă. Concret, statul român le-a promis bani întreprinzătorilor aflaţi la început de drum, le-a aprobat proiectele, dar nu le-a dat nici până acum finanţarea promisă. Unii dintre cei peste 8.000 de antreprenori aflaţi în această situaţie au pus bani din propriul buzunar, sperând să-i recupereze ulterior. Alţii, mai puţin avuţi, au făcut credite la bănci, dar acum trebuie să plătească dobânzi şi se gândesc să-şi închidă afacerea chiar înainte să o deschidă! Cam asta e cu predictibilitatea în mediul de afaceri al unei ţări care pare că ţine cu dinţii de sloganul pe care şi l-a ales cu ani în urmă: România, o ţară mereu surprinzătoare! Dar nu v-aţi săturat de atâtea surprize?

Citit 1670 ori Ultima modificare Duminică, 07 Ianuarie 2018 18:14

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.