Cum s-ar fi schimbat Galaţiul cu 10 milioane de euro?

Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Un parc acvatic aşa cum visează gălăţenii, modernizarea unor artere de lungimea străzii Traian, construirea a trei parcări multietajate sau, de ce nu, înnoirea completă a parcului auto al SC Transurb. Nu sunt vise frumoase, ci investiţii care s-ar fi putut realiza cu banii pe care, din iunie 2016 încoace, Primăria îi tot „îngroapă” în sistemul centralizat de termoficare.

Un buget al Galaţiului transformat, de prea multă vreme, într-un soi de „vacă de muls” pentru un sistem deja prăpădit. Numai în perioada iunie 2016 - mai 2017, efortul financiar pentru menţinerea termoficării s-a ridicat la 10 milioane de euro! La aceşti bani se mai adaugă alte câteva milioane de euro pompaţi în sezonul rece actual.

În condiţiile în care Galaţiul s-a dezvoltat timid spre deloc în ultimii ani, câte nu s-ar fi putut face cu aceşti bani pentru a schimba faţa oraşului din care tot mai mulţi tineri pleacă dezamăgiţi şi trişti? Dacă tot a fost atribuit contractul pentru proiectarea şi execuţia primei parcări multietajate din Galaţi, cu un calcul simplu constatăm că suma pompată în ultimii doi ani în termoficare ar fi fost de ajuns pentru construcţia a încă trei astfel de parcări în oraş!

Cu 5,5 milioane de euro fără TVA s-au cumpărat, anul trecut, pe credit, 14 troleibuze noi. Cum ar fi fost să nu-i returnăm cu dobândă şi să le cumpărăm din banii de termoficare? Sau cum ar fi fost ca pe străzile oraşului să circule deja cele 70 de autobuze medii şi mici, nou nouţe, ale căror costuri, votate de aleşi anul trecut, se ridică la 41,7 milioane de lei cu TVA?!  În loc de autobuze, s-au plătit 44,3 milioane de lei pentru subvenţii şi pierderi în sistemul centralizat de încălzire. Cam tot atât ne-a costat şi modernizarea străzii Traian...

Nu mai puţin de 6,2 milioane de euro sunt investiţiile asumate de concesionarul Plajei Dunărea, investiţii pe care e greu de crezut că le vom vedea realizate prea curând. Credeţi că Primăria n-ar fi avut aceşti bani? Aproape 6 milioane de euro ne-au costat, numai din noiembrie până acum, apa caldă şi căldura în sistem centralizat. Bani suficienţi pentru amenajarea unui parc acvatic cum au toate oraşele civilizate.

Citit 2224 ori Ultima modificare Luni, 19 Martie 2018 23:45

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.