Trofeul dezbinării noastre

Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Modul în care "s-a rostogolit" pe scena publică incidentul de pe Arena Naţională, când primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost huiduit în timpul festivităţii dedicate victoriei Simonei Halep la Roland Garros, a reuşit să umbrească unul din "momentele astrale" ale sportului românesc. Politica, bat-o vina! În loc să mai savurăm încă victoria şi să ne gândim la extraordinara performanţă a Simonei, am alunecat în smârcurile disputelor dâmboviţene.

Desigur, orice politician încearcă să-şi consolideze "brandul", lipindu-şi imaginea de orice succes cu rezonanţă publică, iar victoria istorică a Simonei Halep nu face excepţie. Nimic nou sub soare, ştiţi doar: "Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el". Cu siguranţă, dacă toată povestea de pe Arena Naţională n-ar ieşit "cu cântec", Gabriela Firea ar fi avut grijă să pună bine fotografia în care apare alături de Simona Halep, pentru vreun moment electoral viitor.

Acum, ce-i drept, în toată povestea, şi Firea "şi-a căutat-o" cu un discurs total neinspirat de genul "Bine ai venit în ţara noastră!", dar poate că, din politeţe faţă de Halep, publicul ar fi trebuit să se abţină de la huiduieli. PSD are multe motive pentru a fi huiduit - pentru lipsa de autostrăzi, pentru legile cu dedicaţie, pentru clientelism, corupţie etc, dar acum poate că nu era momentul cel mai potrivit. Pentru că era vorba numai despre Firea. Orice politician am fi pus alături de Simona Halep, n-am fi asistat decât la un fel de antiteză din care nici un "ales" nu ar fi ieşit bine, orice ar fi zis.

În fine, odată consumat, poate că incidentul de pe Arena Naţională ar fi trebuit depăşit aşa cum a venit, fără a insista mai mult decât e cazul asupra lui. Din păcate, n-a fost aşa. De vreo trei zile încoace, incidentul cu pricina a fost întors pe toate feţele, nu mai ai loc de el prin ziare, televiziuni şi reţelele de socializare, iar Simona Halep a devenit "captivă" în tot acest joc al dezbinării. Dintre toate, în evidenţă a ieşit încercarea grosieră a unor "troli" care au încercat să prezinte huiduielile la adresa Gabrielei Firea drept huiduieli la adresa Simonei Halep. Minţi bolnave! Haideţi să lăsăm prostiile şi să ne întoarcem la tot ce înseamnă Simona: voinţă, muncă, luptă, victorie! Să ne bucurăm acum de darul pe care l-a făcut României, că dezbinare avem destulă în fiecare zi.

Citit 2135 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Iunie 2018 17:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.