Trăim vemuri abracadabrante, în care cei puşi să apere legea se orgnizează mai ceva ca mafioţii ăi mai tari, puştii se droghează cu porcării cumpărate cu banii din alocaţii, iar integritatea profesională a diverselor categorii, condiţii obligatorii de altfel, a ajuns să fie subiect de ştiri.
Foamea după bani, putere, senzaţii şi imagine a ajuns să ne prăjească ceierii. Miturile se destramă pe bandă şi în nebuloasa întâmplărilor care se succed cu o frecvenţă anormală acolo unde ar trebui să existe normalitatea răsare o monstruoasă perspectivă. Ce mai e sigur? Sau mai există şansa tăierii răului cât mai aproape de rădăcină? Sau vrea cineva cu adevărat asta? Pentru că e din ce în ce mai puţin evident că nu. Auzim zilnic de contrabandistul din piaţă prins cu 20-30 de pachete de tutun şi aruncat în furcile anchetelor penale. Sau de acela care îşi bagă vreo patru cartoane în roata de rezervă să le vândă românaşilor tutun ieftin. Şi, iaca, cei care pun umărul la vajnica apărare a legii, ce fac? Fix contrabandă! De aia mare. Cu hârtii, falsuri şi semnături. De şefi. De ăia mari. Trei, permis să-mi fie să-i numesc trepăduşi, fără a-i jigni prea tare, au picat la jocul cu paie scurte al contrabandei în stil mare, de vreo trei camioane de ţigări. Urâţel. Nu ce au făcut ei, ci pentru că n-a ieşit încă tot uleiul la suprafaţă, încăpăţânându-se să stea pe fundul oalei până la liniştirea apelor.
Pe undeva, pe fundul oalelor, stau şi cei care se fac că nu văd cum creieraşii copilaşilor mustesc în tot felul de combinaţii pe care le fumează, le prizezaă sau Dumnezeu mai ştie cum şi le bagă în organism ca să "fie cool". Păcat. Un prieten care trebuie să adune dealerii care vând porcării etno-chimice mi-a zis-o-n faţă: "Bubuie liceele! Toate!". Ehe, nu mai e ca pe vremea mea, când una era şcoala unde se auzea că se întâmplă boacăne d-astea. Are acum vreun director de liceu curajul să iasă în faţă, dovedit fiind, ca să zică da, la mine este o problemă? Nicicând. Se vor ascunde în spatele regulamentelor care le interzic puştilor să iasă şi la consignaţia de peste drum şi, în rest, fiecare trage ponoasele propriilor fapte!
În fine, ne mai răcorim puţin şi ne agăţăm de speranţa că mai e câte un agent care nu se dă uns cu 50-100 de euro de un infractor al şoselelor. Respirăm uşuraţi şi îl pomenim, anonim, într-o ştire. Neştiuţi fie cei care închid ochii, dar deschid buzunarele, lăsând criminali, de orice fel, în libertate! Altfel, cu ce ne-am mai hrăni anormalitatea?
