Noaptea trecută, când au început să-mi zboare farfuriile prin casă şi blocul a început să se zgâlţâie din toate încheieturile, mi-am amintit… de exerciţiul naţional privind simularea unui cutremur, desfăşurat cu doar vreo două săptămâni înainte. „Acum e pe bune!” – mi-am zis în timp ce prin cap îmi mai treceau cifrele apocaliptice ale victimelor şi distrugerilor pe care ar putea să le facă un seism de o magnitudine mai mare. La exerciţiu, autorităţile de tot felul s-au întrecut să ne arate cât de bine sunt pregătite pentru un dezastru: pompieri, sirene, câini de urmă, spitale de campanie, echipamente de izolare chimică etc. Totul, cu un aer de show, tot „dezastrul” era perfect organizat, sincronizat şi gestionat.
Din fericire, ne-a ferit sfântul şi nu a fost nevoie să testăm capacitatea de intervenţie a acestui întreg angrenaj. Nu ştiu cât din spoiala de „situaţie aflată sub control” s-ar mai păstra într-o situaţie reală. De fiecare dată când pe undeva, prin ţară, s-a ivit o situaţie de criză – să ne gândim fie şi numai la Colectiv, ca ultimă sau cea mai recentă demonstraţie de cât de pregătiţi suntem, în caz de dezastru – lucrurile au mers alandala, oameni au plătit cu viaţa „competenţa” unora.
În cazul cutremurului de noaptea trecută, nu ne rămâne decât să spune bogdaproste că am scăpat şi de data asta. Desigur, autorităţile ne-au îndemnat să stăm liniştiţi la locurile noastre, că ele ar fi fost pregătite dacă situaţia ar fi escaladat mai mult decât cele câteva atacuri de panică semnalate la Ambulanţă. Cum rămâne însă cu miile de clădiri cu „bulină roşie”, cu zecile de mii de cetăţeni care ar fi victime sigure în cazul unui cutremur precum cel din ’77? Situaţia lor nu poate fi rezolvată prin exerciţii. E nevoie de investiţii, de consolidare, de măsuri de prevenire a unor efecte catastrofale. Desigur, vorbim acum despre toate astea, dar în câteva zile „unda de şoc” se va risipi, iar autorităţile se vor întoarce la rutina de zi cu zi. Viaţa cu „bulină roşie” va continua pentru mulţi dintre noi. Natura ne-a mai transmis un avertisment, însă tare ne e că nu are cine să-l audă.
