Bine c-a fost zi liberă!

Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

O cunoştinţă a noastră, a tuturor, ar spune că gheaţa e bună doar când e cuburi – două, nu mai multe – şi pe fundul unui pahar. Ce-i mai mult de-atât, strică. De acest lucru ne-am convins cu toţii ieri dimineaţă, încă de când am ieşit din case şi ne-am pomenit pe un imens patinoar, cât tot oraşul de mare. Brusc, orice pas făcut s-a transformat în loterie şi nu mai ştiai unde îl vei face pe următorul, sau dacă-l vei mai putea face. Nu ştiai nici dacă mai ajungi la serviciu ori te duci direct la urgenţe. Galaţiul era parcă poleit, totul strălucea în jur. Din păcate, nu era strălucirea pe care o tot aşteptăm din anii ’90 încoace, era doar gheaţa. Cât vedeai cu ochii, gheaţă. Pe la opt şi jumătate dimineaţa, trotuarele erau toate un coşmar, impracticabile. Se putea circula rezonabil doar pe străzi, cu maşina, şi nici măcar pe toate, ci numai pe câteva, alea principale.

Autorităţile locale spuneau, ieri la prânz, că fac tot ce e omeneşte posibil, numai că era clar că situaţia era foarte grea. Nu ştiu câtă sare şi material antiderapant se aruncaseră pe străzi, dar se vedea cu ochiul liber că în niciun caz nu fusese de ajuns. Nu ştiu câte sărăriţe ieşiseră să dea cu sare pe trotuare, dar cred că ne-ar fi trebuit de vreo sută de ori mai multe. Zeci de gălăţeni, de toate vârstele, au ajuns la spital, cu mâini şi picioare rupte, iar mulţi dintre ei s-au întors acasă în ghips. Noroc – dacă îi putem spune aşa – că a fost zi liberă, altfel „daunele” ar fi fost mult mai mari. Mult mai mulţi oameni ar fi mers la serviciu, mii de copii s-ar fi dus la şcoală, maşinile ar fi fost mult mai multe pe străzi, iar numărul incidentelor ar fi crescut proporţional. Până şi căţeii alunecau ieri pe trotuare şi schelălăiau înspăimântaţi către stăpânii lor. Iar la un moment dat, pe un trotuar oarecare din Galaţi, o sărăriţă încărcată cu sare patina de zor şi-şi ambala motorul în gol, nemaiputând să înainteze. A fost nevoie ca doi tineri care treceau prin zonă să o împingă doi-trei metri, pentru ca sărăriţa să-şi poată relua misiunea.

Ce mai încolo şi-ncoace, a fost o zi de 24 ianuarie urâtă, îngheţată, prea îngheţată! Şi în final, două veşti, una bună şi alta rea. Cea rea – astăzi, vremea se anunţă tot aşa, ba poate chiar mai păcătoasă. Buletinul meteo anunţa ploaie îngheţată noaptea şi ninsoare dimineaţa, o combinaţie mai mult decât nedorită. Iar vestea bună: ieri a fost zi nebancară, deci euro nu a avut cum să mai crească.

Citit 2134 ori Ultima modificare Joi, 24 Ianuarie 2019 17:14

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.