„Un leu, un leu aveţi, un leu?! Un leu, vă rog, un leu?!”, este litania pe care, fie că vreau sau nu, sunt nevoită să o ascult, în autobuz, cel puţin o dată pe zi, pe distanţa mai lungă sau mai scurtă dintre două staţii de transport public local. Tânărul care o îngaimă la nesfârşit, cu glas cântat şi tare, se plimbă de la un capăt al autobuzului cu mâna întinsă, şi pare, cumva, în lumea lui. Rareori primeşte câte un ban, dar asta nu-l opreşte să cerşească. Insistent!
O dată mi s-a întâmplat să-l aud intervenind pe şoferul autobuzului în care mă aflam. I-a cerut să coboare în staţia în care tocmai oprea, iritat, probabil, şi dânsul de refrenul pe care, cu siguranţă, îl aude mai des decât mine.
Se poate, însă, ca lucrurile să degenereze. Un gălăţean mi-a povestit că acelaşi cerşetor l-a înjurat şi chiar a încercat să-l lovească atunci când, enervat de litania lui, a încercat să-l facă să se îndepărteze. Doar intervenţia promptă unui alt călător a făcut ca mâna cerşetorului să fie oprită înainte de a lovi. Gălăţeanul era contrariat că şoferul nu a intervenit să-l dea jos pe cerşetor, dar ceea ce avea să urmeze l-a siderat. Şoferul autobuzului a devenit foarte vigilent atunci când în mijlocul de transport a urcat un bărbat şi însoţit de un copil, cel mai probabil tată şi fiu, cu o mică bicicletă. Şi le-a cerut pe ton să coboare că nu e voie cu bicicleta în autobuz. Dar cu cerşitul se pare că e voie…
Recunosc deschis, de când am văzut filmul „Filantropica”, rareori mă mai impresionează vreun cerşetor, indiferent de vârstă. Iar dacă simt că are, într-adevăr, nevoiede ajutor, prefer să-i ofer ceva de mâncare decât să-i dau banul care, cel mai probabil, va ajunge în mâna celui care l-a trimis la cerşit. Însă tânărul care-şi cerşeşte leul nu-mi inspiră câtuşi de puţin milă, ci doar iritare.
Iritare că într-un autobuz vechi şi murdar, care miroase urât, a întârziat şi abia se târâie pe stradă, sunt obligată să suport persoane care nici măcar nu plătesc preţul unui bilet de călătorie, în schimb produc disconfort: oameni ai străzii, murdari şi beţi, dormind pe câte două scaune, cerşetori care s-ar putea transforma la fel de bine în agresori… de care e greu de spus cine ar trebui să ne apere. Pentru că ar fi greu să circule nonstop câte un poliţist în fiecare autobuz. Iar confortul şi mai ales siguranţa noastră preţuiesc mai mult de un leu!
Un leu, un leu aveţi, un leu?!
