Minți criminale, varianta Galați

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Cât riscăm într-o relație amoroasă, indiferent de vârstă, ar fi probabil titlul unui curs de prevenție socială care ar merita propriul canal pe YouTube, întâlniri prin cartiere, cu poliția de proximitate, discuții prin școli, cu diriginții, acasă, cu părinții, cu copiii și nepoții. De la faimoasa metodă "Lover boy", prin care fete îndrăgostite până peste urechi de peşte ajung să fie traficate în ţară şi peste hotare, la escrocii sentimentali care golesc de bani conturile unor persoane trecute de prima tinereţe, dar care vor să trăiască din nou fiorii amorului tânăr, aproape nu există vârstă care să fie la adăpost de abuzurile sentimentale. Fie că este vorba despre adolescenţi sau tineri care se filmează în timpul partidelor de sex şi apoi, din răzbunare, postează filmele pe internet, ori de vârstnici care pleacă de acasă, la amanţi/amante şi sfârşesc morţi, prin vreun şanţ, avem, vorba cântecului, "di tăti".

Ieri, întreaga suflare gălăţeană a aflat cu oroare cum un vârstnic de 75 de ani a omorât-o, tranşat-o şi aruncat-o lângă gardul unui cimitir pe prietena sa, de 67 de ani, pentru că aceasta i-ar fi spus că nu mai este bun de nimic, din punct de vedere sexual.

Dincolo de abominabilul faptei în sine, pentru care, evident, nu există niciun fel de scuză, o întrebare îmi rămâne în minte, la finalul unei zile în care ni s-a strâns sufletul în noi de atâta oroare. Ce se poate face, la nivel de societate, pentru a preveni asemenea fapte? Oare cum să convingem potenţialele victime că simpla dorinţă de afecţiune, naturală şi de înţeles, nu ar trebui să le transforme în pradă sigură pentru criminali? Că e bine şi mai sigur ca primele întâlniri să se petreacă de faţă cu alte persoane, membri ai familiei etc, pentru ca partenerul/ partenera să vadă că omul nu e singur pe lume, că există cineva care are grijă de el şi se va interesa de soarta lui...  Nu contează, până la urmă, câte primăveri ţi-au trecut prin buletin, oricine poate fi vulnerabil. Important este să nu considerăm a priori că nouă nu ni se poate întâmpla, că noi ştim să citim oamenii, că simpla vârstă a cuiva garantează că e om serios. După câte s-a demonstrat ieri, un bunic de vârsta a treia, cu părul alb, poate omorî şi tăia în bucăţi femeia cu care împărţea patul, într-un scenariu demn de serialul american "Minţi criminale". La fel cum, cu o zi în urmă, la Piatra Neamţ, un octogenar a fost prins în timp ce încerca să abuzeze sexual o fetiţă din vecini, în vârstă de nouă ani. Vârsta nu mai înseamnă nimic.

Citit 2007 ori Ultima modificare Joi, 20 Iunie 2019 18:33

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.