„Galaţi, oraşul binecuvântat de Dunăre”, se intitulează filmul de promovare a municipiului nostru, pe care Primăria l-a lansat acum opt luni de zile. Pe YouTube, clipul în limba română a adunat 12.000 de vizionări, şi doar 714 în varianta engleză. Un video care, la fel ca logo-ul oraşului, încearcă să lege identitatea Galaţiului de fluviul Dunărea.
O Dunăre căreia, cu mai mult sau mai puţin fast, îi celebrăm ziua internaţională pe 29 iunie, dar o ignorăm, pe nedrept, în mai tot restul anului.
Dunărea lui Johann Strauss o fi albastră, dar nu şi la Galaţi. Aici, în fiecare primăvară o umplu gunoaiele şi toţi se eschivează să le cureţe. Vorbim despre Dunăre când îi cresc apele şi se inundă Faleza, când îi seacă undele şi răsare din nou celebra insulă de pe Dunăre.
În rest… aproape că n-o mai zărim din cauza construcţiilor, unele mai urâte ca altele, ridicate pe malul ei. A pontoanelor neîngrijite, unele ruginite şi pline de gunoaie, care-au fost odată restaurante. Ah, şi a sărmanului ponton de ambarcaţiuni, pe jumătate distrus, dar care-şi leagă numele şi notorietatea de fostul ministru Elena Udrea.
O Dunăre pe care o avem, dar zău dacă o merităm! Dovadă că singura formă de „agrement” pe Dunăre este traversarea cu bătrânul şi ostenitul bac, pentru care, mai tot sezonul estival, se stă la coadă lungă să ne-ajungă.
Deşi mult-dorite şi propovăduite, plimbările cu vaporaşul pe Dunăre se întâmplă doar o zi pe an, şi asta pentru că Primăria le organizează prin intermediul unui contractor. Deşi plătesc din banii noştri pentru minicroaziere, autorităţile susţin că nu e treaba lor să faciliteze şi în restul anului plimbările pe Dunăre. Şi pare ciudat că niciun agent economic n-a descoperit, până acum, această oportunitate de afacere. Deşi gălăţenii susţin că ar plăti un preţ corect şi decent pentru a se bucura mai des de experienţa „barca pe valuri pluteşte uşor”...
Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere… sau vorba unui politician local "Dunărea este cea mai mare autostradă a noastră". Păcat că, din câte se vede, Dunărea pare să treacă doar o zi din an pe la Galaţi. Însă, şi atunci, cam degeaba.
