Nu trebuie să fii criminolog ca să îţi dai seama că populaţia Galaţiului, şi probabil a întregii ţări, s-a împestriţat în ultimii ani, graţie recursului compensatoriu, cu specimene ieşite din puşcărie.
Îi vezi peste tot, prin parcuri, pe stradă, pe la colţuri sau făcâdu-şi veacul prin preajma consignaţiiilor ori sălilor de jocuri. Sau învârtindu-se aparent fără nicio treabă pe lângă bancomate, ori prin locuri aglomerate. Respiră pericol prin toţi porii. Îţi dai seama că indivizii cu priviri piezişe, şmechere, cu tatuaje cu mesaje discutabile, unii pirpirii, unii cu bicepşi ostentativ umflaţi sub maiou, nu sunt proaspăt ieşiţi din tura de după-amiază de la Combinat sau de pe vreun şantier. Cu ochii după potenţiale prăzi, ori în căutare de vreo pricină care să le dea ocazia să îşi arate „puterea”, dau mesajul clar să e bine să îi ocoleşti. Dar unde? Pentru că la câţiva metri mai încolo dai de alţii, şi alţii. Şi speri că la o distanţă nu foarte mare este şi elementul salvator sau că acesta poate ajunge repede la tine în caz de nevoie. Din păcate, încrederea românului în elementul salvator s-a dus şi ea la vale. Nu ştiu acum, după ultimele evenimente cu repercusiuni grave asupra imaginii poliţiei şi structurilor statului în general, cum mai arată topul încrederii populaţiei în instituţii. Statisticile pot fi cosmetizate, însă ceea ce se întâmplă în stradă este însă mult mai elocvent. Zilele trecute, la Tecuci, odată târgşor, acum un stat în stat al interlopilor grupaţi în clanuri mari şi mici, un poliţist, culmea, un poliţist care lucrează la birou, şi nu în Galaţi, ci tocmai în Capitală, a fost victima decăderii imaginii sistemului din care face parte. Şi nu că cei care l-au atacat golăneşte, la drumul mare, ar fi vreun barometru al încrederii, că ar fi avut dreptul să aplice justiţia cu pumnii pentru nenorocirile care se petrec în ţara asta, ci pentru că Poliţia pe care bucureşteanul bătut o slujeşte a ajuns la nivel de batjocură. Nu ştiu în care ţară pretins civilizată din lumea asta cineva şi-ar fi permis să calce în picioare un om al legii. Iată că, la noi, în „republicuţa” Tecuci, unde dreptatea se împarte în stradă şi cu parul, şi cu cuţitul, s-a putut. Semnal clar că oamenii plătiţi şi care au jurat să ne apere trebuie să lucreze urgent la imagine. De la vlădică, la opincă, să fie arătaţi şi oamenii buni, şi oamenii răi. Şi să se facă treabă. E nevoie de curăţenie. O urgenţă la care 112 nu răspunde.
