Doi poliţişti români au plecat ieri de acasă la serviciu. O banală misiune, dacă poate fi numită aşa o zi de lucru din viaţa unui poliţist, nu a mai fost dusă la bun sfârşit din cauza unei împrejurări stupide: un agent în prag de pensionare şi o tânără pe a cărei legitimaţie încă nu se uscase cerneala au ars de vii, într-o maşină cu care ar fi trebuit să ofere "siguranţă şi încredere".
O anchetă anunţată laconic, ca la orice alt incident, va lămuri circumstanţele în care cei doi poliţişti de la Ianca şi-au pierdut viaţa. Circumstanţe care pot ţine de culpa agentului aflat la volan, de vreo defecţiune tehnică sau de împrejurări independente de forţa şi voinţa umană. Ori de toate la un loc. Nu ne-ar mira ca răspunderea să fie pasată în clasicul stil veşnic exonerator pentru instituţie: mortul e de vină. De prea puţine ori, una dintre excepţii fiind cazul poliţistului împuşcat în misiune la Timişoara, ajung să se facă revoluţii, anchete serioase, să cadă capete. Oricum, asta nu mai serveşte nimănui. Nici poliţiştilor pentru care misiunea de pe 9 iunie 2020 a fost ultima, nici familiilor lor, nici sistemului, nici comunităţii. Ar fi totuşi interesant de readus în atenţie, încă o dată, chiar dacă cu preţul unei tragedii scrise cu sânge, "coada de câine" din care forţele noastre de ordine au fost puse în situaţia de a face, nu de puţine ori, sită de mătase. Poliţiştii noştri, aceia de la talpa Poliţiei, încă mai trag targa sărăciei cu care trebuie să facă faţă valului de "inovaţii" în materie de fărădelegi. În sedii improprii, în care cu greu se dă o mână de var, cu calculatoare aduse de acasă sau hârtie cumpărată din leafă, în maşini, nepermis de multe adevărate sicrie pe roţi, cu care trebuie să defileze pentru ordine, linişte şi, la nevoie, intervenţie. Mulţi au murit în Loganurile ruginite, ca efect al unor evenimente rutiere. Scoşi dintre fiarele cu girofar şi număr MAI, morţii în uniformă au fost avansaţi post- mortem şi ale lor familii au primit sincere condoleanţe. Trei zile şi totul a revenit la normal, numai cauzele care lor le-au adus moartea - o maşină bună de casat, lipsa unei veste antiglonţ sau a unei căşti de protecţie - au rămas statornice, moştenire pentru o altă generaţie de sacrificaţi ai unui sistem anatemizat să lupte. Să lupte cu neajunsurile, care duc la ineficienţă, la dispreţ, şi într-un final la moarte. Zilele trecute, la Galaţi, a mai murit un poliţist care abia se retrăsese şi nu apucase să ia nici prima pensie. Puţini apucă să îmbătrânească, ieşind dintr-un sistem presant şi plin de carenţe. Cu pensie nesimţită sau cuvenită?
