„Fereşte-mă, Doamne, de imbecili, că de coronavirus mă feresc şi singur!” Cam aşa îmi vine să spun – ba în autobuz, ba printr-un magazin, prin spaţii publice în general – când dau de câte „un deştept” pentru care COVID-19 „nu există”, prin urmare nici vorbă de mască, dezinfectanţi, de măsurile alea sanitare de bun simţ pe care ar trebui să le aplicăm în cazul unei boli contagioase.
Din spirit de frondă, de „lasă că merge şi aşa”, de „ce mai vor şi ăştia?”, de „toţi sunt nişte hoţi”, de „conspiraţia mondială” etc. asistăm la o pandemie de… durut în cot. „Mai dă-i în pp cu masca lor! Ce, îs Zoro, ninja?” – cam tot mai des întâlnim reacţia asta, prin viu grai sau pe reţelele sociale, acest nou spaţiu al exprimării fără frontiere. Carantină, izolare, distanţare socială? Astea sunt pentru „fraieri”! Românul „deştept” e la horă, pe plajă buză-n buză sau măcar bântuie prin magazine, respirând liber, rebel şi fără mască!
În fine, fenomenul nu e nou. Topârceanu, săracul, pe când se perpelea prin mediul rural, a avut inspiraţia să-l facă nemuritor pe bietul agent sanitar pe care „Când se ia câte-o măsură/Lumea-njură”. Eterna dilemă: „Pentru ce să dăm cu var?”. Întrebare fără noimă pentru unul care are ceva habar despre combaterea dăunătorilor sau dezinsecţie, nu şi pentru unul care ţine morţiş să vadă în asta „un abuz al autorităţilor”, o „încălcare a drepturilor omului” sau măcar o ingerinţă în „lanţul trofic al ţânţarului de prerie cu trompă pitică”.
Cam aşa şi în povestea asta cu coronavirusul. Unii dintre noi parcă n-au ieşit din Evul Mediu. „Ce virus, dom’le? Ai văzut dumneata vreun virus?” Dacă pacostea asta de COVID-19 ar fi fost cât mingea de fotbal, dată şi cu ceva vopsea fosforescentă, eventual şi cu nişte semnale acustice, poate că l-ar vedea mai mulţi. Dar aşa, fatalitate, în mentalul îngust al unora, de la invizibil la inexistent nu-i decât un pas. „Nu-i, dom’le, nici un coronavirus! Poveşti la TV!”
Da, cam asta-i treaba: în timp ce pentru unii coronavirusul este vărul lui „bau-bau” - „nu există” - cifrele se duc în sus, cu sutele de noi bolnavi. Dar cine să vadă „cifrele”? Statistici! Aţi văzut voi vreo „statistică” internată?
