Ce-am votat şi ce-a ieşit

Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Mai ţineţi minte, anul trecut pe vremea asta votam! Vorba vine… pentru că pe 27 septembrie 2020 s-a înregistrat cea mai scăzută prezenţă a gălăţenilor la alegerile locale din ultimii 30 de ani. Iar din cei 82.106 gălăţeni care au votat, 47.452 au pus ştampila pe primar Ionuţ Pucheanu. Cu 12.805 mai mulţi decât cei care au pus ştampila şi pe lista PSD pentru Consiliul Local al oraşului. Şi PSD a obţinut un veritabil record - cel mai mare număr de consilieri din ultimii 24 de ani, 15 mandate - iar primarul Ionuţ Pucheanu şi-a asigurat o majoritate de 55 la sută din voturile celor 27 de aleşi locali.

Urmarea?! PSD a decis majorarea taxelor şi a impozitelor locale pentru 2021. Şi "bonus" o creştere cu 55 la sută a impozitului pe autoturisme. O şedinţă de pomină, în care un consilier local PSD şi-a permis să lase o altă persoană să voteze în locul lui la zece proiecte de hotărâre, printre care şi celebra majorare, care i-a scos pe gălăţeni în stradă. Majorarea impozitului pe autoturisme e încă suspendată, pentru că prefectul a atacat-o în instanţă, dar, surprinzător, procesul nu a primit termen de judecată, deşi au trecut opt luni!

Cât despre domnul consilier care a votat prin înlocuitor e bine mersi, ales local. Iar doamna consilier care a propus majorarea cu 55 la sută a impozitului auto este şi directoarea Pieţelor. Bine, directori la SC Administraţia Pieţelor sunt, deocamdată, trei consilieri locali PSD în funcţie, dar ar mai fi loc de vreo doi…

Ah, să nu uit, primarul nou-reales promisese o "revoluţie la cârma societăţilor edilitare". Şi i-a ieşit un "festival de cheltuieli fără justificare economică", după cum a numit un consilier liberal modul în care sunt remuneraţi membrii consiliilor de administrație ale societăților de interes local.

Şi societăţile edilitare merg bine, cum să nu! Industrial Parc e în comă, Parcul de Soft nu mai există, Zona Liberă are profit de butic, Gospodărire Urbană ne-a impus să venim cu groparii de acasă dacă vrem înhumări în weekend, iar angajaţii Transurb tocmai au ieşit în stradă. E bine că Transurb şi-a lărgit obiectul de activitate şi visează să facă transport pe apă, deşi nu prea îi iese nici pe uscat. Se desfiinţează trasee într-o veselie: 22, 27, urmează 18 şi 19. "Cum, când avem autobuze hibrid?!", o să spuneţi. Da, autobuze pe care Primăria a ajuns să fie somată de compania Solaris Bus&Coach SRL să le plătească. Şi pentru care tot majoritatea PSD a redirecţionat bani împrumutaţi pentru finanţarea unor proiecte europene...

Dar în rest e bine! Uite ce-am votat şi ce-a ieşit!

Citit 2403 ori Ultima modificare Duminică, 26 Septembrie 2021 23:14

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.