"Senzaţional, asta-i ştire?! Vă faceţi de râs!". Aşa au comentat mai mulţi gălăţeni la o ştire banală despre un şofer gălăţean amendat cu 700 de lei pentru că a ocupat cu maşina un loc destinat persoanelor cu handicap, cu toate că în imediata apropiere avea o parcare cu plată. "Pe fond", ca să citez dintr-o "clasică" în viaţă, gălăţenii au dreptate. Faptul că un şofer a parcat pe un loc rezervat unei persoane cu dizabilităţi nu-i deloc o ştire. E un fapt cotidian. O realitate devenită obişnuinţă. La fel ca preşul de coji de seminţe din dreptul băncilor sau al treptelor de bloc, rahaţii (de câine sau nu) de pe trotuare şi spaţii verzi, mucurile de ţigară azvârlite pe geam, gunoaiele abandonate în drum sau aruncate de la fereastră, chiloţii sau alte zdrenţe agăţate prin ramurile copacilor, flegmele sau suflatul mucilor pe jos…
"Sunteţi penibili! Nu se poate, domnule, asemenea infracțiune!", ne-au reproşat alţi cititori. Aşa e. Până la urmă, şoferul amendat n-a făcut accident. N-a dat în cap, n-a furat, n-a violat, nu s-a urcat beat la volan. Ce mare chestie?! Poate avea şi omul o urgenţă și şi-a lăsat maşina unde a găsit/putut mai repede. Poate că în timpul în care ar fi stat - dacă nu dădeau poliţiştii locali peste el - nici n-ar fi venit vreo persoană cu dizabilităţi care să fie nevoită să-şi caute alt loc de parcare! Şi, la o adică, ce mare chestie dacă mai străbătea în scaun rulant sau în cârje câţiva metri în plus, până acolo unde avea treabă? Persoanele cu dizabilităţi care trăiesc în România sunt antrenate să se descurce: să escaladeze borduri, să urce sau să coboare pe rampe înclinate parcă pentru sărituri la schi - să zică mersi dacă le au şi pe alea! Şi, la o adică, să stea frumuşel la casele lor!
Unde mai pui că - aşa merge vorba prin târg - nu toţi beneficiarii de loc special chiar au vreun handicap. Unii, mai "descurcăreţi", s-au "învârtit" de un loc de parcare gratis pentru că i-au făcut viză de flotant unei rude cu handicap care stă la ţară…
"Cine l-a amendat?! Poliţia Locală?". Păi, sigur, în loc să umble după adevăraţii răufăcători, agenţilor de la <Locală> le cresc burţile stând în maşini şi pândindu-i pe şoferi care pe unde parchează, doar ca să-şi facă planul la amenzi. Aici, n-am contraargumente. Pentru că şi eu mi-aş dori să mă simt mai în siguranţă şi în casă, şi pe afară. Sau ca afară… că tare ne mai place expresia asta. Pentru că la noi nu e niciodată ca afară, iar asta nu ţine numai de guvernanţi, ci şi de bun-simţ, dacă nu de educaţia pe care o avem. Parcarea pe un loc rezervat unei persoane cu handicap ţine poate de nesimţire, de grosolănie urbană. De care nu scăpăm prea curând, nici măcar râzând de o banală ştire de fapt divers…
