Dictatorul armatei moarte

Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Ultimele date făcute publice de ministerul ucrainean al Apărării estimează că numărul soldaților ruși uciși sau răniți în cele trei luni de război se apropie de 30.000. La rândul ei, o analiză a ministerului britanic al Apărării apreciază că, de la începutul invaziei în Ucraina, armata rusă a suferit, probabil, un număr de morți similar cu cel experimentat de Uniunea Sovietică în timpul războiului său de nouă ani din Afganistan.

Numărul mare de victime în rândul invadatorilor arată nu doar slăbiciunea armate ruse, ci și sistemul politic putred și criminal aflat încă la putere la Moscova. Dincolo de orice propagandă, acesta este cel mai puternic indiciu că, după destrămarea URSS, democrația a rămas doar un concept de manual în Rusia.

În orice democrație cât de cât funcțională, invadarea neprovocată a unei țări străine ar fi putut fi de ajuns pentru căderea regimului. În orice formă de democrație, pierderea a zeci de mii de soldați în doar trei luni de război ar fi însemnat sfârșitul politic sigur al celor aflați la guvernare.

Faptul că dictatura lui Putin rezistă încă, prin strivirea libertăților individuale și a libertății de exprimare, sunt de natură să transforme Rusia într-o nouă Coree de Nord, care deține, însă, un imens arsenal nuclear. Primele indicii în acest sens sunt cât se poate de clare. În ciuda unei economii aflate în plin declin, oficialii de la Kremlin investesc încă puternic în sectorul militar. În urmă cu doar o zi, Dmitri Rogozin, directorul Agenției Spațiale Roscosmos, a anunțat că țara sa intenționează să pună în funcțiune 50 de noi rachete balistice intercontinentale Sarmat. Ne întoarcem astfel către retorica apocaliptică a Războiului Rece, cu tot ce decurge de aici.

În ciuda propagandei masive a puterii de la Kremlin, publicul rus nu va putea fi ținut la nesfârșit în bucla informațională în care este captiv acum. Dacă miile de victime făcute de armata rusă în Ucraina nu par de ajuns pentru sensibilizarea publicului rus, lucrurile s-ar putea să stea cu totul altfel atunci când vine vorba de miile de victime din rândul propriilor trupe. Și în trecut, rusul de rând s-a dovedit a fi destul de sensibil în această privință. Oricât de eficientă ar fi propaganda regimului lui Putin, ea nu va putea ascunde pentru multă vreme numărul tot mai mare al soldaților uciși, răniți sau rămași invalizi într-un război absurd. Iar fără sprijinul, chiar dacă tacit, al populației nicio dictatură nu poate rezista.

Indiferent de ce se va întâmpla, însă, în Rusia, pentru Ucraina și pentru restul lumii greul provocat de război pare că abia acum urmează să se facă simțit.

Citit 1421 ori Ultima modificare Luni, 23 Mai 2022 18:26

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.