În timp ce se întorcea de la câmp, marți seară, un sătean din Cuca a făcut o descoperire pe care nu o va uita prea curând. Acesta a găsit pe marginea drumului, lângă fostul CAP din comună, trupul neînsuflețit al unui bărbat. Omul a solicitat ajutorul cadrelor medicale de la Ambulanță și apoi a anunţat şi poliția.
"Marți, în jurul orei 17.00, am fost solicitați să intervenim în comuna Cuca, din județul Galați, la un bărbat care căzuse în câmp. La fața locului s-a descoperit cadavrul unui cetățean de 63 de ani, care nu a mai putut fi resuscitat", ne-a declarat doctorul Mihai Polinschi, director medical al Serviciului Județean de Ambulanță Galați.
Cazul a fost preluat de polițiștii din comună, care au demarat cercetările pentru moarte suspectă și au deschis un dosar penal. "La data de 30 august, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Rădești au fost sesizați, prin apel unic de urgență la 112, despre faptul că un bărbat, de 63 de ani, din comuna Cuca a fost găsit decedat pe un câmp din localitate. Polițiștii și un echipaj de la Ambulanță s-au deplasat la fața locului și, în urma unei examinări sumare, nu au constatat urme vizibile de violență pe corpul bărbatului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul persoanei", ne-a declarat comisar șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați.