Se zice că fiecare societate are poliția pe care o merită, dar la noi infractorii s-au obrăznicit invers proporțional cu educarea forțelor care ar trebui să fie menite a le pune ”piciorul pe gât”. La figurat, și din câte se vede, uneori la propriu, pentru că tupeul, eufemistic vorbind, de care dau dovadă anumite sub-pături sociale dă în clocot și distruge și ultima urmă de autoritate legitimă.
Recentul incident din Capitală, unde un interlop, membru al unui clan bine cunoscut de traficanți de droguri, și-a bătut joc în cel mai umilitor mod de cinci oameni ai legii, este încă o dovadă că stăm extrem de jalnic la felul în care se percep noțiunile de lege, ordine și autoritate. Nu are rost să vorbim de educația individului aici, ci de autoritatea cu care acel om din stradă, îmbrăcat în uniformă, învestit cu exercițiul autorității statului, reprezintă o instituție de forță și interesele cetățenilor. O autoritate grav terfelită într-o circumstanță petrecută între un șmecher, la volanul unui bolid de valoarea unui apartament, și un polițist aplecat la geamul mașinii, cerându-i, nu știm cât de ferm, să coboare. Cocalarul, membru al clanului Ștoacă, unul despre care poliția clama sus și tare că l-a destructurat anul trecut printr-o mega-operațiune a structurilor de crimă organizată, și-a permis bine mersi șă-și bată joc de el într-un mare stil. Și de el, și de patru jandarmi care i-au bătut în geam. Și atât. Jumătate de zi a fost necesară pentru ca mafiotul să fie prins, timp în care a petrecut în buricul Capitalei și și-a bătut joc, pe internet, în toate felurile, de poliție și de oamenii ei. De acea poliție care, în ultimii 30 de ani, cât clanul lui a înflorit vânzând heroină și etnobotanice în cartierele răufamate ale Capitalei, s-a mișcat în ritm de melc sau poate a închis ochii la cine știe câte fărădelegi. Poate nu e vina oamenilor din stradă, poate indulgențele s-au gestionat sus, foarte sus, așa cum, din păcate, se petrece nu doar acolo și nu doar în acest caz. Asta pentru că funcționează, la rang de mare artă, ”telefonul magic” și avocații bine plătiți, care știu ce rotițe trebuie unse și pe unde trebuie să eludeze legile.
Cocalari care sunt scoși în față, când interesele o cer, cu titulaturi de ”membri de grup infracțional organizat”, dar care, printr-o ”magie” ușor de explicat, dar greu de înțeles, lungesc boala până trece toamna, iar ei și ai lor își văd de treabă mai departe. Cu aceleași năravuri, într-o societate în care poliția își ia uniformă nouă și un BMW la licitație, în speranța că va fi și ea tare și frumoasă. Într-o lume în care cocalarii (încă) fac legea.
