La volan, fără permis de conducere

La volan, fără permis de conducere
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

A riscat să treacă vama la volanul unui autoturism, deși avea permisul de conducere suspendat și a pierdut. Este pățania unui cetățean român care va răspunde acum penal, după ce s-a prezentat la controlul vamal de la punctul de Trecere a Frontierei Galați Rutier la volanul unui autoturism cu permisul de conducere suspendat. Evenimentul a avut loc a doua zi de Paște.

"În jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați Rutier - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în România, un bărbat, cetățean român, care conducea un autoturism, înmatriculat în România. La solicitarea colegilor noștri, bărbatul, în vârstă de 31 ani, nu a putut prezenta un permis de conducere valabil, fapt pentru care s-au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat că documentul era reținut, iar dreptul persoanei de a conduce autovehicule pe teritoriul României este suspendat, începând cu data de 13 martie 2023. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizarea anchetei urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", a declarat comisarul Sorin Ene, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Galați.

Citit 7263 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Aprilie 2023 18:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.