"Solidaritate pentru salubritate" face apel afișul pe care autoritățile s-au grăbit să-l lipească pe geamurile autobuzelor, pregătindu-ne psihologic pentru scumpirea curățeniei orașului. Proiectul de hotărâre prin care o taxă mai mare, de salubrizare, înlocuiește vechea taxă de habitat nici nu ajunsese pe ordinea de zi a Consiliului Local, dar era promovat pe rețelele de socializare de aceleași autorități. Evident, sub rezerva "propunerii", deși se știa că, în condițiile unei majorități confortabile a PSD în Consiliul Local, aprobarea noii taxe urma să fie o simplă formalitate. Ceea ce s-a și întâmplat.
Deși a trecut deja o săptămână de când a fost aprobată de aleșii locali, autoritățile nu au binevoit nici acum să anunțe oficial de când se va aplica noua taxă și mai ales cum va fi calculată. Pentru că gălățenii vor datora, pentru primele luni ale lui 2023, vechea taxă de habitat, iar pentru următoarele, până la finele anului, taxa de salubrizare. E drept, la mijloc a fost vacanța de 1 Mai, care a dat oarecum peste cap procesul birocratic.
Ne "alină" oarecum informația că alți cetățeni plătesc mai mult decât noi pentru curățenia orașului lor. Că noi suntem pe locul 12 într-un top 13 al tarifelor practicate de alte orașe. Numai că regula a fost schimbată în timpul jocului. Și, fără a fi alarmiști, îndrăznim să spunem că se creează un precedent îngrijorător: oricând se pot găsi justificări pentru inventarea de noi taxe, mai mari și mai necesare decât cele pe care le-am plătit deja, crezând că ne-am luat de-o grijă.
N-am însă cum să nu recunosc ingeniozitatea autorităților de a promova noua taxă sub "aura" solidarității - "unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de înțelegere", cum o definește dicționarul. E frumoasă ideea, deși - la modul general - solidaritatea implică mai degrabă porniri umanitare decât financiare... dacă înțelegeți aluzia.
Până la "Solidaritate pentru salubritate", mă întreb cât de solidari suntem cu Galațiul în care trăim. Nu atunci când îl părăsim pentru alte orașe, cu mai multe oportunități, ci atunci când lăsăm în urmă gunoaie, scuipați, jeg, rahați și mârlănie. Când aruncăm chiștoace și ambalaje în jurul pubelelor, fie că dau sau nu pe afară de pline ce sunt! Când tuflim sacul de gunoi menajer în coșul de gunoi stradal pentru că ne e lene să mai facem doi pași până la tomberon.
Pentru că doar așteptăm să ni se facă și să ni se ofere, fără a oferi, la rându-ne, nimic în schimb... Pentru că, adesea, nu știm să fim solidari cu orașul ori măcar cu noi, unii cu ceilalți, locuitori ai Galațiului...
