Fiscalitatea, ca un câmp de luptă

Fiscalitatea, ca un câmp de luptă
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

După valul de revendicări sindicale de tot felul, se pare că ne apropiem cu pași repezi de o nouă zonă de conflict. "Mărul discordiei" este deficitul bugetar foarte mare. Conform proiecțiilor actuale, deficitul bugetar riscă să depășească 6 la sută din PIB la finalul acestui an, în condițiile în care România are o țintă, asumată inclusiv în cadrul măsurilor de stabilitate financiară la nivel european de 4,4 la sută!

În prezent, Ministerul Finanțelor caută o formulă pentru a readuce cât de cât echilibrul între veniturile și cheltuielile bugetare, într-o perioadă în care întregul eșafodaj este oricum zgâlțâit din toate încheieturile. Nerespectarea țintelor de deficit bugetar ar putea duce și la blocarea unor fonduri europene alocate prin PNRR, iar asta n-ar face, desigur, decât să îngreuneze și mai mult situația financiar-fiscală la nivel macroeconomic.

Așa cum o simplă răceală te duce la pneumonie dacă nu aplici tratamentul la timp, la fel și acum, este nevoie de un "tratament" mai dur pentru a reface "sănătatea" sistemului bugetar. De ce nu s-au luat măsuri la timp? Ei bine, așa se întâmplă când considerentele politice sau electorale își bagă coada în calculele economice. Să vorbești acum de revizuirea de la 1 septembrie a cadrului fiscal, de eliminarea unor facilități pentru anumite categorii de activități sau chiar de introducerea unor taxe noi, nu e nici pe departe ce și-ar dori mediul de afaceri. Iar reacțiile au început să apară. Ministerul Finanțelor va avea viață grea cu firmele pentru a ajunge la un compromis!

Acestea cer în primul rând o eficientizare a aparatului public și abia apoi să se umble la fiscalitate. Numai că astfel de măsuri ar trebui luate oricum, indiferent de situație. Important este un sistem fiscal echitabil pentru toți partenerii sociali.

Până în prezent, autoritățile au tot rostogolit dezechilibrul între venituri și cheltuieli, iar situația s-a agravat. Iar la final, tot simplul cetățean sau micile companii vor plăti oalele bugetare sparte. Să sperăm acum la un "tratament" profesionist, când ne apropiem de un nou ciclu electoral? Slabe speranțe. Din experiențele de până acum, politicienii vor dori să ne amorțească doar cu "leacuri băbești", cât să ne țină până la... împărțirea noilor mandate de aleși. Iar după alegeri, potopul!

Citit 1103 ori Ultima modificare Vineri, 14 Iulie 2023 14:39

Mai multe din această categorie:

7 comentarii

  • postat de Azi avem trupe militare 75 000 oameni. Din 1 200 000 bugetați am scoate prin voluntariat, o armată frumoasă. Deci, mobilizare, la arme.
    Duminică, 16 Iulie 2023 17:30
    109.166.130.***
    Din titlu ,,câmp de luptă''. Pe timpul lui Ceaușescu aveam combatanți militari, se la soldat opincă până la general, 1 500 000 cu solde care nu erau prin solde adunate la valoarea financiară a celor 1 200 000 de bugetați de azi cu salarii grase, militari care și mai munceau în agricultură la cules p
    0
    0
  • postat de ,,Democrația originală Iliesciană, a creat o economie originală.
    Sâmbătă, 15 Iulie 2023 10:26
    109.166.130.***
    Fiscalitatea ridicată arată ineficiența economică ascunsă în facilități, compensări neenumerate, salarii și pensii speciale, plata unor salarii a bugetaților din administrație în număr de 1 500 000, pe timpul lui Ceaușescu fiind 800 000 de salariați în administrație, raportată la 23 000 000 de român
    0
    0
  • postat de Iancu Jianul
    Sâmbătă, 15 Iulie 2023 10:24
    5.13.169.***
    @eu Te simti bugetar si cu mustile pe caciula!??? Inainte sa caracterizezi pe cinva, ca ar consuma alcool ai vazut tu prin globul de stica in timp ce joci Solitaire in timpul programului de lucru... vaccinari... asta este brandul de tara al romanului: PRESUPUSUL!

    Nu tin minte sa fi specificat de
    0
    0
  • postat de eu
    Sâmbătă, 15 Iulie 2023 08:37
    86.124.202.***
    Alcoolul este motivul pentru care prietenii află că îi iubești la 4 dimineața. acest iancu jianu nu mai are de mult prieteni pentru că în mod cert sare a sărit cu cuțitul la ei înainte de al doilea pet de bere, deci de ceva timp după ce se îmbată, scrie la gazetă că nu-l ascultă nimeni. El și cu înc
    0
    0
  • postat de florin
    Sâmbătă, 15 Iulie 2023 07:15
    213.233.88.***
    1200000 de bugetari!Ceausescu întreținea 600000!Acum au apărut calculatoarele!Populatia a scăzut!Avem cea mai stufoasa administrație locala și centrala din UE!Acum cu scandalul azilelor sau descoperit 11 entități care trebuiau sa se ocupe de bunastarea lor!Deja sa ajuns la un nivel maxim de suportab
    0
    0
  • postat de Iancu Jianul
    Sâmbătă, 15 Iulie 2023 00:51
    5.13.169.***
    NU TATUTZU, DE ACUM, FIECARE GROAPA O VA PLATI DIN SALARIU fiecare angajat AL NOSTRU din primarie! Voi reveni cu detalii pe un blog sau site dedicat... voi face liste de semnaturi si va FI PROIECT DE LEGE LOCAL DE LA STAPANII PLATITORI DE TAXE catre angajatii CARE NU-SI FAC TREABA!
    0
    0
  • postat de Iancu Jianul
    Sâmbătă, 15 Iulie 2023 00:48
    5.13.169.***
    Deja infectii au marit iar costurile apa kk nal! ajungi la 18 Ron 1 MC! Apropos:
    A FACUT CAREVA FOTOGRAFII CU DRUMURILE DINTRE BLOCURI CARE NU AU ITP ACTUALIZAT? HAI SA FACEM UN MEMORIE SA LE STABILIM AMENDA LA ANGAJATII NOSTRI CARE SE CRED stapani! Sa supunem la vot PROCENTUAL pentru fiecare GROAP
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.