Vineri, 1 septembrie, Polițiștii de la Secția 4, puțin după prânz, au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din Galați, care s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice. În momentul în care a fost oprit de oamenii legii, bărbatul conducea un autoturism pe strada Crinului din Galați. „La testarea alcoolscop, aparatul Drager a indicat valoarea de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat agent șef principal, Ciprian Stoica, purtător de cuvânt al IPJ Galați.
Băut la volan, a dat nas în nas cu poliția Scris de Raluca Ichim
Etichetat cu