O scurtă trecere în revistă a canalelor tv, mai ales seara, când peste tot sunt emisiuni de tipul dezbaterilor, constați că majoritatea tratează, în aceste zile, vizita familiei Iohannis în Africa.
Plecarea lor aproape secretă a devenit subiect de deschidere a emisiunilor de televiziune. Filmulețele în care doamna Carmen dansează au devenit și ele virale pe internet și nu numai, iar comentariile pro și contra comportamentului primei-doamne a României nu au întârziat să apară. Dacă ar fi să privim din punct de vedere legislativ, faptul că președintele unei țări efectuează o vizită oficială într-un alt stat nu e ceva ieșit din comun.
Nici măcar faptul că acesta a plecat din România împreună cu soția sa, care îl însoțește în vizitele sale de lucru, nu iese din tiparul comportamental al unui șef de stat. Doar că președintele Iohannis și-a ales foarte prost momentul plecării. Țara pe care cu onor o conduce de aproape două mandate țipă de neputință și sărăcie. În timp ce Sănătatea în țara președintelui Iohannis este la pământ, perioadă în care bolnavii nu pot fi tratați în spitale deoarece nu mai există bani pentru medicamente, iar bolnavii sunt trimiși la farmacii să cumpere banalul „paracetamol”, familia Iohannis se distrează pe cinste în Africa. În zilele în care, în țară, unii se bat pe legea pensiilor și o parte dintre pensionari abia își duc traiul de la o zi la alta, președintele este plecat într-o vizită oficială.
Cineva mi-ar spune, și pe bună dreptate, că atribuțiile șefului statului sunt limitate și că nu el e cel care face legile, pentru asta avem Guvern și Parlament. Însă absența primului om al țării de la Cotroceni, exact în momentele grele pentru România, nu poate trece neobservată. Ne aducem aminte și de zilele în care profesorii făceau grevă și marșuri de protest în toată țara, iar președintele Iohannis era tot absent. Ca atunci când, el însuși profesor de fizică fiind, striga catalogul și punea absențe elevilor săi. Numai că, de această dată, țara are nevoie de un echilibru, de o susținere, de o intervenție a președintelui ales de noi două mandate la rând.
În fața nevoiașilor, a copiilor din familiile defavorizate pentru care laptele zilnic este un lux, a celor care au plătit o viață cotizații la sistemul public de sănătate, în fața celor care nu-și permit să își ducă copilul într-o vacanță, în fața noastră, a tuturor celor care i-am acordat încredere prin votul nostru, îl somăm pe președintele Iohannis să transmită public costul vizitelor în Kenya, Tanzania, Cabo Verde şi Senegal, cost care va fi suportat din banii noștri, ai tuturor.