Un politician cum nu vom mai avea altul, pe care majoritatea îl privea sceptic după ițirea capului din comunism, a spus: ”Voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru ca tu să ai dreptul de a nu fi de acord cu mine”! Nu bănuia seniorul Ion Rațiu, citând-o pe scriitoarea engleză Evelyn Beatrice Hall, câtă apă la moară le va da românașilor veșnic nemulțumiți și cu mult scuipat la furcă!
A fi contra și a acționa, cum-necum, mereu împotriva unei normalități pacifiste, s-a înrădăcinat atât de tare în felul nostru de a fi, încât orice am avea și oricum am fi, tot nu va fi bine. Am ajuns undeva la limitele psihopatologiei prin felul în care distrugem, pe o parte, pentru a critica pe de alta, nevăzând pădurea din cauza copacilor în abundența de păreri aruncate cu pretenții atotștiutoare. Mai acum o săptămână se făcea mare vâlvă în jurul părculețului nefericit înghesuit între blocuri și pe care Primăria va trebui să și-l ia înapoi după ce mai mulți locatari din zonă s-au opus în Justiție. Că multe dintre investițiile edilitare au fost realizate heirupist și propagandistic, inaugurate cu fast în preajma alegerilor sau cu alte scopuri ”de imagine”, nu contestă nimeni. Așa cum nimeni nu poate contesta nici faptul că în 2024, cu mult diferit de vremurile în care erau mici contestatarii de acum, copiii nu mai pot bate țurca în mijlocul străzii. Străzile pline de mașini și indivizi dubioși sunt periculoase pentru micuții care au dreptul de a avea, lângă casă, câteva ore de joacă ”sigure”.
Problema e altundeva. A conștientiza lipsa unei cooperări, în care cetățeanul și autoritatea să vină la mijlocul drumului, e inacceptabil pentru emitenții de păreri. Care nu s-au dat înapoi nici când în buricul târgului a răsărit stația cea inteligentă și care nu le-a rezistat vandalilor decât două luni. Că ar fi trebuit, că s-ar fi putut, că unii sau alții nu își fac datoria.
Nu e nevoie decât de câteva secunde să strici ceva sau să faci un rău. Amenzile, oricât de imense ar fi, nu îi sperie pe cei îmbibați cu alcool sau droguri. Poliția nu are și nici nu va avea vreodată atât de mulți oameni încât să fie peste tot, oricând. Nu există spital, pușcărie sau centru în care să poată fi izolați toți drogații, bolnavii psihic sau alți ”antisociali” care bântuie străzile și le fac nesigure. Și totuși, nu putem lăsa toate acestea să ne împiedice să evoluăm. Dar o vom face numai când nu ne vom preocupa exclusiv să găsim vinovați, ci soluții. Altfel nu ne va rămâne decât să dăm din gură.
