În ultimele zile, în paralel cu știrile despre ”minunile” înfăptuite de Justiția gălățeană în câteva situații care au oripilat opinia publică, a mai circulat o informație, ce-i drept, nu la nivelul de notorietate al acelora care au ”rupt” audiențele. Un judecător din Galați este primul magistrat din țară exclus din profesie în acest an. S-a făcut dreptate - vor spune, poate, mulți. Oare?
Este normal într-o societate în care puterile sunt separate, oamenii să se aștepte ca fiecare dintre acestea să îi garanteze drepturile fundamentale. Așteptările sunt și mai mari de la Justiție, mai ales când ceva nu merge cum trebuie, iar regulile statului sunt violate. Numai că, ce să vezi, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg nici aici. Dreptatea omenească are, atâta vreme cât este făcută și condusă de oameni, doza ei de subiectivism care, în astfel de situații, nu va împăca niciodată pe toată lumea. Excluzând alte circumstanțe care ar afecta profesionalismul și cinstea, există un principiu sub pavăza căruia se petrec multe ”neînțelese și neacceptate”: ce e moral nu e întotdeauna legal, iar ce e legal nu e întotdeauna moral.
Așa se face că noi, ca societate, ne revoltăm când auzim cum cutare hoț, bătăuș, criminal, violator sau șofer drogat a fost lăsat liber pe străzi, sau când auzim de liberări subite și timpurii sau de pedepse simbolice. Sau, când puși în fața unei orori precum moartea unui copil sau abuzul asupra unei ființe vulnerabile, aflăm că ”x” sau ”y” nu prezintă pericol social prin decizia unui judecător plătit regește și cu perspectiva unei pensii speciale.
Că aceasta este percepția publică, destul de argumentată, despre cei care ne fac dreptate. Plătiți și puși acolo cu semnătură prezidențială ca să garanteze drepturile și libertățile cetățenești, iar ceea ce decid să fie literă de lege, judecătorii sunt, din păcate, în procent tot mai mare, ceea ce nimeni nu vrea să recunoască: niște funcționari care au avut șansa de a ajunge acolo unde au ajuns, într-o profesie în care pentru mulți e greu să fie verticali și din care și mai puțini reușesc să iasă fără daune majore.
Și asta pentru că prețul e, pentru mulți, greu sau imposibil de plătit. Printre cei ajunși să ne facă dreptate sunt și oameni în privința cărora chinurile vieții și cele profesionale, provocate de sistem, s-au împletit atât de pervers încât le-au adus sfârșitul. În mâinile unor astfel de oameni, care au ghinionul de a nimeri în conjuncturi nefericite și încurajate de Justiția pe care au jurat să o slujească, moare speranța noastră, a celor de rând, că într-o zi vom avea, în sfârșit, Dreptate.
