De la 70.000 de voturi la 700 sau când nu ştii să te retragi

De la 70.000 de voturi la 700 sau când nu ştii să te retragi
Evaluaţi acest articol
(55 voturi)

Cei mai mulţi dintre foştii lideri politici români îşi continuă cariera până ajung să se... facă de râs. Multora le e greu să accepte faptul  că şi cariera politică are un sfârşit, ca orice fel de carieră profesională, de altfel, şi se încăpăţânează să rămână în lumina reflectoarelor, ignorând faptul că vârsta nu iartă pe nimeni. Sunt foarte multe exemple în România în aceşti 35 de ani de democraţie, printre aceştia numărându-se Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Geoană, Victor Ponta sau Liviu Dragnea, ca să dăm doar câteva nume de lideri care au ajuns vremelnic şefi şi au avut impresia că fără ei la conducere nu se va mai învârti planeta...

La alegerile locale de anul acesta, doi gălăţeni "foşti" au demonstrat şi ei din plin acest lucru: Eugen Durbacă şi Nicolae Bacalbaşa.

Acum în vârstă de 81 de ani, Eugen Durbacă are în palmares funcţiile de primar al municipiului Galaţi (1992-1996 şi 1996-200), preşedinte al Consiliului Judeţean (2004-2008), senator (2012-2016) şi deputat (2016-2020). Când era pe val, Durbacă a obţinut în Galaţi peste 70.000 de voturi (70.657 mai exact, reprezentând 54,86 la sută, în primul tur al alegerilor pentru Primăria Galaţi din 1996), iar anul acesta a reuşit să strângă abia puţin peste 700. Adică 1% din cele de acum aproape 30 de ani.

La rândul său, Nicolae Bacalbaşa, în vârstă de "numai" 80 de ani, a obţinut în cursa pentru preşedinţia Consiliului Judeţean circa 1.200 de voturi. Intrat în politică destul de târziu, după ce s-a făcut cunoscut prin "spectacolele" făcute la televiziune, Bacalbașa a fost președinte al Consiliului Județean în perioada 2012-2016, apoi deputat, în legislatura 2016-2020.

Scoşi pe tuşă de partidele pe care le-au reprezentat până în 2020, cei doi au candidat în 2024 sub umbrela Partidului Conservator Democrat (PCD), un partid creat în urmă cu doi ani, special pentru fostul primar al Galaţiului, chiar de fiica acestuia. De altfel, Durbacă deţine recordul naţional al formaţiunilor prin care a trecut în cariera sa politică, bifând nu mai puţin de 16: PCR, PSM, PSD, USD, PDAR, PDSR, PDC, ApR, PD, PUR-SL, PC, USL, ALDE, ProRomânia, PPU-SL şi PCD.

Această beţie a puterii, care-i face pe cei mai mulţi lideri să se considere adevăraţi "mesia" şi să creadă că nimic nu se poate face fără contribuţia lor, este de fapt... o boală, iar cel puţin Bacalbaşa, fost medic, ar trebui să o cunoască. Printre manifestările "sindromului Hybris" se numără: autoglorificarea, cultul personalităţii, pierderea contactului cu realitatea sau discurs de deţinător al adevărului absolut.

Adevărul absolut îl deţin însă doar alegătorii, iar aceştia au demonstrat pe 9 iunie că politicienii Durbacă şi Bacalbaşa sunt de domeniul trecutului.

Citit 2372 ori Ultima modificare Luni, 17 Iunie 2024 14:49

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Firica din Fartanesti
    Marți, 18 Iunie 2024 07:08
    89.137.226.***
    Indivizi de genul celor prezentati nu au facut nimic altceva decat sa mizeze pe prostia marlanilor si toapelor purcesi in orasul Galati de prin toate hartoapele, gheorloaia si marlanoaia, adusi de comunisti la combinat sa le cada- un her in cap, autorii stagnarii progresului Galatiului.Huuuuo!
    3
    33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.