Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Galați efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier fără a avea un permis de conducere care să-i dea dreptul să îl conducă
Acesta, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani, s-a prezentat pe 17 iulie, în jurul orei 11.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Rutier, pentru efectuarea formalităţilor de control la intrarea în ţară, la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o remorcă, ambele înmatriculate în Republica Moldova.
La control, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere, eliberat de autoritățile din Republica Moldova, pentru o categorie necorespunzătoare ansamblului pe care îl conducea. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului respectiv, la finalizare urmând a se lua măsurile legale.