Eu cu ce dezorganizat votez anul ăsta?

Eu cu ce dezorganizat votez anul ăsta?
Evaluaţi acest articol
(50 voturi)

Suntem în plină campanie electorală pentru prezidenţiale şi parlamentare, iar asta presupune, cel puţin pentru presă, o jonglare atentă şi responsabilă cu spaţiul editorial, astfel încât să se respecte în primul rând legea, contractele de publicitate electorală, dar, nu în ultimul rând, să se asigure o informare cât mai corectă şi completă a publicului. Este destul de dificil, în contextul politic actual, să iei o decizie, în calitate de cetăţean implicat şi responsabil pentru viitorul propriu şi cel al ţării. Într-un noian de informaţii, de multe ori contradictorii, unele greu de verificat, să discerni cine spune, măcar în parte, adevărul, presupune un efort pe care nu doar că puţini sunt dispuşi să îl facă, dar cei mai mulţi nu au nici timpul necesar pentru a parcurge materialele de campanie mai mult sau mai puţin profesionist făcute. În acest context, am primit de la multă lume întrebarea "Tu cu cine votezi?" sau, atunci când am spus că, evident, opţiunea electorală este secretă, "Cum alegi candidatul cel mai bun?". Sincer, este greu de răspuns. Suprapunerea celor două campanii electorale, într-un an în care şi noi, şi partidele/candidaţii am mai trecut deja prin două, a dus la ceea ce aş putea categorisi drept haos organizaţional. Nu voi da nume, fiindcă asta ar fi o manevră de concurenţă neloială, iar eu mă consider un om corect, dincolo şi înainte de orice. Dar ce impresie se presupune că face un candidat a cărui conferinţă de presă, desfăşurată în weekend, este anunţată doar cu câteva ore înainte? Sau un altul a cărui echipă de campanie cere, în ultimul moment, contract de publicitate, iar pe urmă nu răspunde la telefoane, nu comunică date esenţiale pentru prezentarea candidatului în faţa oamenilor care ar trebui să-i acorde votul? Ar trebui să fim impresionaţi de aceste echipe (fiindcă, evident, nu candidaţii se ocupă direct de asemenea lucruri) şi să ne exprimăm încrederea că li se poate încredinţa viitorul naţiei? Nu e nimeni naiv să creadă că actualii şefi de campanie nu vor deţine locuri importante în aparatul funcţiei pentru care candidează cei care le plătesc salariul acum. Privind lucrurile prin prisma unui angajat care a lucrat exclusiv la privat în ultimii 25 de ani, dar a şi fost în situaţia de a angaja şi coordona personal, cu aşa o lipsă de organizare nu ar rezista cetăţenii cu pricina nici măcar o lună la patron. Nici nu apucă omul să vadă că eşti bun, dacă, din start, ai un CV scris cu picioarele sau întârzii la interviul de angajare. Evident, comparaţia este simplistă, dar incapacitatea de a comunica într-o manieră completă şi respectuoasă mi se pare crucială pentru oricine doreşte să conducă naţiunea. Nu de alta, dar de muţi ne-am săturat.

Citit 1306 ori Ultima modificare Duminică, 17 Noiembrie 2024 17:05

Mai multe din această categorie:

5 comentarii

  • postat de Un roman
    Luni, 18 Noiembrie 2024 11:51
    185.19.166.***
    Dacă spunem Ciolacu, vedem PSD și tot răul făcut țării noastre. Simion este un oportunist înconjurat de foști (actuali) deținuți. Lasconi, doar gura e de ea. Geoană,nu prea știe ce e cu el. Orban a stat în cap (nu știu ce voia). Singurul cu capul pe umeri, cu școală și organizat e Ciuca!
    6
    48
  • postat de MM
    Luni, 18 Noiembrie 2024 11:41
    5.13.151.***
    Cum cu cine votez!?
    La prezidentiale, Cristian Diaconescu!
    La parlamentare, USR!
    P. S.
    Aștept cu nerăbdare multe dislike-uri din partea PSDNL-iștilor,hauristilor și șoșocarilor!
    1
    46
  • postat de florin
    Luni, 18 Noiembrie 2024 06:16
    86.124.201.***
    Și că reacție mă gindesc că este absolut necesară regindirea modului de a alege parlamentari!Trebuie urgent că votul sa fie uninominal!Un Humelnicu sau Citu nu ar fi niciodată aleși pe vot uninominal!Din cauza votului pe liste am ajuns sa alegem între Ciolacul Ciuca Lasconi Simion!
    42
    16
  • postat de florin
    Luni, 18 Noiembrie 2024 06:12
    86.124.201.***
    Într-o perioada foarte tulbure sa fim conduși de Ciolacu,Ciuca,Lasconi sau Simion și cu unul că Bolojan sau Grindeanu prim ministru ne ducem în prăpastie!Sincer cu cît ajungem in fundul prăpastiei mai repede cu atît mai bine!Va fi jale in 2025 dar poate începem să reacționăm!
    45
    7
  • postat de cetatean
    Luni, 18 Noiembrie 2024 06:01
    46.97.168.***
    Indiferent cine va conduce Romania, peste un an sau doi ne vom gandi cu invidie la ziua de astazi. Bineinteles e valabil pentru cei care mai raman aici.
    0
    48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.