"Go west/ Where the skies are blue/ Go west/ This is what we're gonna do" este un cântec făcut celebru de duetul britanic Pet Shop Boys la începutul anilor '90, care devenise un adevărat imn pentru tinerii est-europeni abia scăpaţi din lagărul comunist. Iar fostele ţări aflate zeci de ani în sfera de influenţă a sovieticilor şi-au ascultat tinerii şi au plecat spre Vest.
Mai cu sincope determinate de nostalgia "marelui urs", mai cu frîna de mână trasă de politicieni îndoctrinaţi la şcoala de cadre a Kremlinului, estul Europei a luat in corpore drumul Vestului. Şi nimeni nu s-a întors, deşi au trecut de atunci 35 de ani. S-a mai bătut pasul pe loc uneori, în general din cauze populist-politicianiste sau, dacă vreţi, naţionalist-suveraniste, dar direcţia a rămas aceeaşi, spre Vest.
Şi România a urmat acelaşi drum, chiar dacă politicienii pe care i-am ales n-au fost întotdeauna cea mai fericită opţiune, ba chiar mulţi au fost printre cele mai proaste variante. Am intrat în NATO şi în Uniunea Europeană, am primit ajutoare de zeci de miliarde de euro, nivelul de trai este mult superior celui de acum 35 de ani, decalajul faţă de multe state s-a redus considerabil, ba chiar am depăşit Grecia, Croaţia sau Ungaria, în timp ce Polonia şi Portugalia ne simt răsuflarea în ceafă, suntem practic mai aproape de Vest decât am fost în toată istoria noastră.
Însă, ca orice drum, şi cel spre Occident are răspântii, iar România se va afla duminică în faţa unei alegeri cruciale, să-şi continue drumul spre Vest sau să facă stânga-mprejur, cu cap compas Moscova, sedusă de unul dintre competitorii finalei prezidenţiale, ale cărui declaraţii iresponsabile au început deja să aibă efecte economice. Bursa de la Bucureşti este pe minus de o săptămână şi jumătate, companiile au pierdut miliarde de lei din capitalizare, dobânzile la care se finanţează Trezoreria statului sunt în creştere, ca şi cele la care se împrumută populaţia, iar Banca Naţională rezistă cu greu tendinţei de devalorizare a leului. Inflaţia mare, deficitul scăpat de sub control, balanţa comercială negativă sau încetinirea creşterii economice sunt tot atâtea motive pentru care orice derapaj, fie şi numai declarativ, pune în pericol economia ţării. Iar ultima stupizenie a ineptului individ care se crede mesianic, cea despre naţionalizarea companiilor deţinute de străini în România, ar face praf ţara, în cazul în care duminică seara rezultatul îi va fi favorabil.
Asta trebuie să alegem de fapt duminică, să continuăm să mergem spre Vest cu ţară cu tot sau să plecăm spre Vest fiecare pe cont propriu. Pentru că spre Vest au plecat românii când a început goana după aur în America, spre Vest au trecut Dunărea înot românii sătui de socialismul multilateral dezvoltat, spre Vest au plecat românii după căderea comunismului la muncă, la studii şi în vacanţe. Spre Est n-a plecat nimeni niciodată, de la Nicolae Milescu Spătaru încoace! Şi noi astăzi încă mai avem dubii care este direcţia bună? Go West, România!