Nici nu s-a „răcit” bine minivacanța de opt zile de la trecerea dintre ani, de care au profitat cel mai mult angajații instituțiilor bugetare, că deja se apropie altele.
E drept, nu la fel de mari ca aceea menționată înainte, când Crăciunul și Revelionul, „ajutate” de Bobotează și de Sf. Ion, au dus zilele libere până pe 8 ianuarie. În vreme ce angajații din privat au muncit, unii dintre ei, chiar din 1 ianuarie (vezi sectoarele cu foc continuu, de exemplu, transporturile), alții au venit la muncă în noul an după mai mult de o săptămână. Până la urmă, e dreptul lor, legea o permite, la fel și guvernul, dar acest lucru nu ne împiedică să constatăm încă o dată, a câta oară?, că unii sunt mai angajați decât alții.
Citeam, zilele trecute, în Economedia, că unii bugetari pot ajunge foarte ușor la concedii de odihnă și de 35 de zile pe an, aproape dublu decât cei din privat, care nu au, de regulă, decât minimul de 21 de zile de concediu pe an. Există portițe legale care permit acest lucru, potrivit site-ului citat. Astfel, conform unei hotărâri de guvern din 1992, un angajat din administrația publică poate avea un concediu de odihnă anual de 25 de zile, dacă are vechimea mai mare de zece ani. Mai mult, pentru aceiași salariați din administrația publică, există și posibilitatea de a li se acorda între trei și zece zile de concediu pentru condiții vătămătoare de muncă, aducătoare și de un spor de până la 15% la salariul de bază, scrie și avocatnet.ro. Este vorba despre concediul de odihnă suplimentar, prevăzut și în Codul muncii.
Sunt curios ce înseamnă la stat condiții vătămătoare de muncă. Să fie oare lucrul cu calculatorul? Sau statul la birou? Ori mersul la muncă, pur și simplu? Că, dacă ar fi așa, toți ne-am putea considera vătămați.
Tot Economedia dă și exemple de astfel de salariați „speciali”, alții decât judecători și procurori. Sunt drepturi prevăzute prin contracte colective de muncă.
La Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, angajații cu peste 20 de ani vechime au dreptul la 35 de zile lucrătoare de concediu anual. La Institutul Național de Statistică, vechimea de peste zece ani aduce tot 35 de zile de concediu de odihnă anual. La Fisc nici nu mai contează vechimea: toți angajații ANAF au condiții vătămătoare de muncă și, în consecință, au spor de zece zile la concediu. Probabil că mai sunt și alte exemple.
La toate acestea se adaugă sărbătorile legale, care sunt în număr de 17 în fiecare an. În 2025, sunt 13 zile libere legale care pică în timpul săptămânii de lucru. Astfel, unii angajați pot ajunge până la aproape 50 de zile libere într-un an. Practic, vorbim de aproape două luni libere din 12. Odihnită viață mai au unii!