România, ne păstrăm locul câştigat în Europa?

România, ne păstrăm locul câştigat în Europa?
Evaluaţi acest articol
(48 voturi)

Sunt un om născut și crescut în România, un om căruia părinții i-au insuflat valori morale și civice. Același lucru îl fac și eu la rândul meu cu copiii mei.

Mi se pare însă că înot într-un ocean în care mă duc iar și iar la fundul apei și tot ceea ce clădesc se surpă. Nu mă pot uita în ochii copiilor mei să le spun că, prin votul meu, liber exprimat, le-am tăiat aripile care îi ajută să crească frumos, să prețuiască valorile europene, să se înconjoare de oameni deștepți și să încerce măcar să îi ajungă, dacă nu chiar să îi depășească, dorindu-și să facă din ce în ce mai mult.

Și cred că îmi este mai greu mie ca părinte să fac acest lucru, față de părinții mei, pentru că acum accesul la informație este mult mai ușor și posibil încă de la vârste foarte mici. Evident, mă refer la evenimentele prin care trece România în aceste zile și despre care aud și ei peste tot, inclusiv în cercurile de prieteni sau pe rețelele de socializare. Sper că vor avea capacitatea să aleagă între bine și rău... dar până vor ajunge ei la acea vârstă, îmi e greu mie să înțeleg de ce se întâmplă atât de multe lucruri pe scena politică din România și cum cineva venit de nicăieri a reușit să dea peste cap liniștea și traiul în comunitate al românilor.

În toată această perioadă s-au stricat prietenii, s-au ascuțit săbiile vorbirii și au ieșit la iveală sentimente care până mai ieri stăteau adânc ascunse în sufletul fiecăruia dintre noi. Cineva la televizor se întreba ce au câștigat românii în acești 35 de ani de democrație. Eu personal am câștigat dreptul la educație liberă, la informație oriunde și de oriunde fără să îmi fie îngrădite sursele, am câștigat dreptul la liberă exprimare și la propria opinie, am câștigat dreptul la autoeducație alegând valorile care mă definesc pe mine ca persoană, am câștigat dreptul de a circula liber în Europa și de a avea aceleași drepturi cu orice alt cetățean european, am câștigat dreptul a avea acces la servicii medicale private sau de stat, am câștigat dreptul de a vota liber, am câștigat dreptul de a vorbi liber despre Dumnezeu, am câștigat dreptul de a-mi crește copiii liber și multe altele.

Îmi veți spune că am câștigat și dreptul de a plăti taxe la fel ca țările mai dezvoltate decât noi din Uniunea Europeană. Adevărat este, dar orice drept aduce cu sine și obligații. Acum, în ceas de cumpănă istorică, am realizat că risc să-mi fie sacrificaţi cinci ani din viață fără un temei solid, ci doar pentru că unii cred orice şi pe oricine le face promisiuni deşarte şi se lasă duşi de valul urii. Risc să pierd cinci ani pe care aş prefera să mi-i petrec altfel.

Sper şi cred că vom fi capabili să votăm pentru a ne păstra locul câștigat în Europa, pentru noi, dar mai ales pentru copiii noștri, având conștiința împăcată că am făcut tot ce depinde de noi ca cetățeni cu drept de vot pentru asta.

Citit 2993 ori Ultima modificare Marți, 06 Mai 2025 18:20

Mai multe din această categorie:

11 comentarii

  • Miercuri, 07 Mai 2025 23:04
    89.136.6.***
    ue este în moarte clinică, iar niște unii, spălați pe creier, speră în iluzii. URSS-ul și organizațiile ei s-au desființat din cauza unor măsuri asemănătoare luate de ue! Este inevitabil!!
    16
    3
  • postat de doru
    Miercuri, 07 Mai 2025 21:56
    86.124.201.***
    Suntem Europeni dar se pare ca doar colonie cu presedinte Macron si prim ministru Ursula.Dupa 18 mai lucrurile se vor schimba vom fi EUROPENI dar liberi .
    15
    2
  • postat de g
    Miercuri, 07 Mai 2025 18:44
    193.231.148.***
    Locul castigat in Europa este de sclavi... Ar fi minunat sa il pierdem!
    23
    7
  • postat de hai nicusor, trebuie sa cistigi 1,5 milioane voturi in plus
    Miercuri, 07 Mai 2025 18:17
    46.97.169.***
    nicusor a demonstrat ca e net superior intelectual si pregatit fata de simion la congres. pacat ca nu stie sa vorbeasca pe limba omului de rind. fost olimpic la matematica. o sa invete, mai e timp
    6
    19
  • postat de MM
    Miercuri, 07 Mai 2025 17:36
    86.124.201.***
    @urit,dacă îi întrebai,pe cei 2 bătrâni cu cine au votat din ‘90 și până a luat ființă balamalele AUR,SOS,POT,garantat îți sp Iliescu până-n 2000,a.năstase,vv ponta și cameleonicul fsn-pdsr-psd
    2
    15
  • postat de dgi
    Miercuri, 07 Mai 2025 16:10
    81.196.245.***
    Ma bucur sa descopar un jurnalist cu principii clare si argumente solide. Apreciez curajul de a sustine aceste valori care astazi par a fi minoritare.
    5
    16
  • postat de Un roman
    Miercuri, 07 Mai 2025 15:23
    185.19.166.***
    Cei care încă nu sunt convinși că Nicușor e mai bun, ar trebui să se uite câți români din America și Canada l-au votat. Ei știu cum e cu Trump și cu Putin. Ar fi bine să ia exemplu de la ei.
    5
    29
  • postat de urit
    Miercuri, 07 Mai 2025 13:29
    173.245.207.***
    asa cum nu poti sa asculti manele la maxim in autobuz asa nu ar trebui sa participi fara voie la campanii electorale facute in gura mare. poate calatorii au alte griji....
    6
    28
  • postat de urit
    Miercuri, 07 Mai 2025 13:24
    173.245.207.***
    ieri, doi batrini dintr-un autobuz, 20 vorbeau foarte tare de necesitatea votarii lui simion. tot autobuzul trebuia convins. intimplare? sa le fie rusine, nu trebuie sa fii agresat verbal in autobuz.
    9
    27
  • postat de Fricosilor?Va e frică să iesiti din zona din confort?a coruptiei si a pupincurismului generalizat?
    Miercuri, 07 Mai 2025 08:06
    128.127.119.***
    Păstrațivă demnitatea de ROMÂNI, Că locul din Europa nu ni-l ia nimeni niciodată.Cineva venit de nicăieri?E cel mai ROMÂN dintre noi si a fost călcat in picioare si noi odată cu el de Sistemul corupt.
    34
    12
  • postat de Statul la STAT.
    Miercuri, 07 Mai 2025 08:00
    5.13.174.***
    O scurtă constatare;Putem da vina pe oricine,dar cum putem sa întelegem ca avem peste 12 (dousprezece )mii de doctori în știinte .Acesi ,,doctori" iau un spor de 950 de lei.Unde se vede ca Ei există?
    3
    31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.