Polarizarea populaţiei în cazul alegerilor, mai ales atunci când se ajunge la turul II, este inevitabilă. Este foarte greu, indiferent ce candidat ai alege, să îţi ţii firea şi să nu te enervezi, să nu recurgi la insulte sau să nu îţi exprimi, uneori în moduri mai puţin plăcute, frustrarea că omul cu care încerci să dialoghezi nu vede lucrurile ca tine.
Dincolo de emoţiile valide care se adună în sufletele noastre în asemenea momente tensionate, nu trebuie să uităm că, fundamental, noi suntem un popor destul de iute la mânie, tolerant, în mare parte, dar şi destul de încăpăţânat şi închistat în propriile convingeri. Asta uneori ne-a folosit, în istorie, alteori nu, dar un lucru este clar: nu prea avem cum să ne ignorăm propriul mod de a fi. N-o să devenim, deodată, nici echilibraţi din cale- afară, nici deschişi să ascultăm mai degrabă de raţiune decât de impulsul emoţional de a pune ştampila într-o anume pătrăţică pe buletinul de vot.
Un lucru rămâne însă extrem de important, şi anume acela ca toată lumea care are dreptul să voteze, în aşa fel încât candidatul câştigător să fie validat de o susţinere publică atât de mare încât să nu mai existe niciun fel de dubiu că s-ar fi furat voturi, că s-ar fi făcut ilegalităţi etc. Să mergem la vot în număr cât mai mare este singura putere pe care noi, alegătorii simpli, o avem. Şi cum prezenţa la vot nu este nici pe departe la nivelul la care ar trebui să fie, este clar că aici e de lucrat. Nu ar trebui să conteze nici dacă plouă cu găleata, nici dacă avem nu ştiu ce planuri de weekend, cu tot cu drumul până la secţia de votare nu durează tot procesul mai mult de 30 de minute, care pot fi planificate să aibă loc pe tot parcursul zilei. Nu există scuze să nu votezi, sincer acum. Şi la pat dacă eşti, poţi chema urna mobilă (iar experienţa îmi spune că, de regulă, oamenii suferinzi nu renunţă cu uşurinţă la propriile drepturi). Dar dacă eşti sănătos şi în putere, nu există să spui că nu te duci să votezi în alegeri care pot determina soarta ţării tale şi pe a ta nu doar pentru următorii cinci ani, ci pentru o perioadă mai lungă. Atitudinile de genul "nu mă interesează", "viaţa mea nu depinde de ăia", "oricum, în borşul meu nu-mi suflă nimeni" nu îşi mai au locul. Asta fiindcă realitatea este că, în măsura abilităţilor pe care le au sau pe care nu, persoanele care ne conduc ţara ne influenţează soarta. Vor determina cum ne privesc alţii, încotro o iau economia şi valutele şi cum se vor simţi ratele la casă sau la maşină. Aşa că n-ar strica să dăm cu toţii un vot pentru viitor.
