Tot suntem în sezonul magiei, vrăjilor și superstițiilor, așa că o porție bună (și nouă!) de conspirații vine numai bine să se aștearnă peste noianul de ”motivații” care ne mână în lupta cu ce nu suntem în stare a înțelege și accepta cu puterea rațiunii.
Pentru că nu vrem, că ne este mai comod sau pur și simplu ne convine să credem, a pleca urechea la tot felul de țesături conspirative venite pe diverse canale se ridică la rang de sport național. Și pericol social, dacă ar fi să dăm logicii ce e al logicii și să vedem cum masele se mișcă după cum o teorie lansată pe Facebook și TikTok se propagă cu viteza luminii și ia amploarea unei molime scăpate de sub control.
Un recent sondaj scoate la iveală tocmai ce am trăit la câteva zile după teribila tragedie de la Rahova. Un dezastru cu multiple semne de întrebare și cauzat, fără îndoială, de o sumă de culpe, a devenit gazul perfect pe care conspiraționiștii să-l toarne peste focul care arde mocnit printre românii speriați, dezinformați sau dezamăgiți, dar nedezlipiți de telefoane. Ideile născute și propagate pe ”rețele”, cum că acolo n-a fost întâmplare, ci atentat premeditat, cu bombe, mercaptan sau gaz sarin, cu ținte inventate și morți închipuiți, au născut probabil cea mai mare furie conspiraționistă de la ”turul doi” încoace.
Mesajele care aveau ca unică direcție slăbirea încrederii în autoritățile statului (strategie dovedită ca pusă în aplicare masiv de pro-ruși în ultimul deceniu) și în informațiile certe și verificabile precum și destabilizarea credibilității presei s-au rostogolit sub efectul bulgărelui de zăpadă. Și au mai scos vreo două pietre de la temelia și așa șubrezită a siguranței. Pentru că, da, de siguranță e vorba când creierele afectate de viduri informaționale și/sau educaționale sunt bombardate cu presupuneri ”convenabil” ambalate.
Ziceam de vrăji și de un sondaj care arată că tot mai puțini români mai cred în superstiții, în acelea tradiționale pe care le știm de mici. Pisica neagră, vineri 13 sau trecutul pe sub scară au pierdut teren masiv. Peste 60 la sută dintre semenii noștri cred că țara este controlată de puteri oculte, fără să poată nominaliza sau presupune măcar care ar fi acestea. Aproape la fel de mulți sunt de părere că suntem manipulați prin tehnologii, inclusiv prin 5G, în timp ce peste 40 la sută dintre cei chestionați s-au declarat dușmanii vaccinurilor ”pentru că acestea sunt folosite în scopul manipulării populației”.
Ar fi de râs daca nu ar fi de plâns, pentru că studiul, care nu e decât un studiu, ne arată cât de vulnerabili suntem în fața dezinformării și promotorilor ei. Pentru că dacă pisica neagră o mai vezi și scuipi în sân făcând trei salturi înapoi, de conspiraționist și adepții lui mulți și ascultători, e mai greu să te păzești.