Iată o întrebare pentru al cărei răspuns orice program de sănătate și-ar da, teoretic, mâna dreaptă. Pentru că, practic, după cum se vede, nu prea se poate. Aproape jumătate dintre adolescenții români consumă alcool în exces cel puțin o dată pe lună, arată cele mai recente studii, iar mai mult de un sfert dintre femeile însărcinate nu-și refuză, periodic, câte un pahar.
Deci, e greu. România este campioană absolută la consumul de alcool, o arată statisticile care confirmă o realitate de noi toți știută: cu cât sunt mai săraci, cu atât românii beau mai mult. Pesemne pentru că băutura face viața mai roz și alungă gândurile negre.
Și aici, și noi, gălățenii, ca moldoveni ce suntem, ne aliniem și confirmăm într-o altă statistică neagră: a violenței. Nu este săptămână în care alcoolul să nu facă victime colaterale, traseul de la bețiv la criminal fiind uneori la o lovitură de cuțit distanță. Și se întâmplă nepermis de des ca năravul, vechi de 2.000 de ani și ajuns un viciu pe care sistemele nu sunt în stare să-l controleze, să devină pricină pentru noi și noi tragedii, pentru care unii plătesc cu viața, iar societatea, în ansamblu, cu tot ce are: bani, resurse și mai ales șansa de a fi vreodată mai sănătoasă, fizic și moral.
Zilele trecute, un om aflat la vârsta la care ar fi putut poate să-și plimbe nepoții, să meargă la biserică, să fie un bun vecin sau măcar să nu supere pe nimeni, a ajuns după gratii pentru că, beat fiind, a lovit mortal cu cuțitul. A luat o viață și a distrus alte trei, ale unor copilași care nu vor înțelege niciodată de ce tatăl lor nu s-a mai întors acasă.
Sau un șofer care s-a transformat într-o bombă cu ceas, bând suficient cât să ajungă în lumea viselor, s-a urcat la volan și a spulberat doi tineri, în trafic. Dovezi sumare ale inconștienței, care arată cât de ușor se distruge viața din cauza unui viciu cu care noi, ca societate, trăim ”liniștiți” și îl acceptăm ca normalitate. Și, paradoxal, aruncăm cu piatra în inițiative care, chiar tardive, tot pot însemna un început.
Istoria băuturii la români nu mai poate fi ștearsă, dar viitorul poate fi controlat. De stat, care nu face mai nimic să rupă lanțul și să salveze victimele, dar și de noi, toţi, măcar prin atitudine. Bunăoară, când Biserica a anunțat că va clădi un centru pentru tinerii cu adicții, au fost surprinzător de mulți contestatari care s-au grăbit să hulească, în loc să laude. Lipsa atitudinii pozitive nu poate fi pusă decât pe seama neștiinței născute din nepăsare.
În România, copiii, extrem de mulți, care cad pradă acestui viciu chiar în familii, cot la cot cu părinții, nu au la dispoziție decât un singur centru de psihiatrie unde pot fi tratați de dependențe. Unul singur, în care puțini ajung și din care odată ieșiți după episoadele acute, nu au unde să meargă pentru terapie de durată. Pentru că da, copiii nu doar gustă, ci beau până nu mai pot. Unii ajung în sevraj, alții, cu sănătatea măcinată, devin rebuturi umane pentru care tot noi, cu toții, vom plăti, într-o zi, un tribut imposibil.
