Cod galben de ceaţă la taxe şi impozite

Cod galben de ceaţă la taxe şi impozite
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Alde Ghişeul.ro mi-a cerut miercuri, 7 ianuarie 2026, să mă verific şi să-i dovedesc că-s „human”. Om, cum ar veni. De parcă „femeia ar fi om!”, mi-a venit în minte o glumă misogină strămoşească. Ce să zic, are şi tehnologia asta umorul ei!

Deşi, dacă e să fiu sinceră, de când tot anunţ şi explic majorarea impozitelor şi a taxelor locale, mă simt mai degrabă o fraieră bună de muls. Cu atât mai puţin contribuabilă preţuită şi respectată la bugetul local, central sau la bugetul cui or mai ajunge banii pe care i-am muncit.

Ca să fie clar de la bun început, da, ştiu, pentru că eu însămi am scris faptul că, la Galaţi, nu se pot face încă plăţi. Că abia din 12 ianuarie 2026 se vor putea plăti impozitele şi taxele locale la ghişeele Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale şi pe platforma Ghişeul.ro. Iar cei care nu mai au răbdare, din 9 ianuarie 2026, vor putea achita prin intermediul stațiilor de plată amplasate în hipermarketuri, benzinării, agenții CEC, magazine…

Dar asta nu mă împiedică să încerc să aflu dacă alte instituţii bugetare din judeţul Galaţi au reluat plăţile.

Şi nu cred că sunt singura care bate insistent la uşa virtuală a Ghişeului naţional. Nu neapărat pentru că ar arde de nerăbdare să plătească, fie şi ca „să-şi ia de-o grijă”. Ci doar ca să afle cât de mari sunt, în realitate, sumele de plată. Pentru că tot stau cu sufletul la gură, fac simulări, ecuaţii cu o necunoscută, prognoze. Şi decât să mă sperii de una singură, măcar să-mi sară inima din piept o dată. Şi bine!

Iaca, ghinion! După ce i-am dovedit lui domn’ Ghişeu că-s cât se poate de umană, m-a lăsat să-i accesez platforma. „Momentan instituţia Galaţi GL a blocat plăţile cu autentificare. Vă rugăm reveniţi. Având în vedere procedurile de închidere/deschidere an fiscal, plăţile către Primăria Galaţi sunt momentan indisponibile. Va mulţumim pentru înţelegere”, sunt mesajele care mi-au fost afişate.

Altfel spus, ceaţă şi mister, până pe 12 ianuarie. Că nu cred că pe 9 ianuarie îmi oferă aşa, promoţional, nişte informaţii.

Între noi fie vorba, autorităţile nu au binevoit nici măcar să anunţe presa că are loc şedinţa în care se votează creşterile de impozite şi taxe locale. Ce să le mai cer să ne informeze corect ce şi cum s-a votat! Află cine poate! Că de plătit, oricum plătim! Mai devreme sau mai târziu!

Altfel spus, mă simt într-un Cod galben de ceaţă la impozite şi taxe locale. Şi tare mă tem că o urmeze, din 12 ianuarie, direct un Cod roşu de biruri mari şi grele. Fără avertizare, fără protecţie, fără menajamente! O să ne usture cardul, portofelul, buzunarul. Şi-o să ne simţim jumuliţi şi cu banii luaţi.

Citit 4739 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Ianuarie 2026 17:56

Mai multe din această categorie:

11 comentarii

  • postat de Ema
    Joi, 08 Ianuarie 2026 21:09
    86.124.200.***
    De mari, o sa fie mari taxele catre primarie, cand s-a scris articolul pentru marirea taxei de salibritate , toti cetatenii trebuiau sa-si comunice parerea, dar au tacut!!!! Asa ca,,,, trebuie platit
    0
    1
  • postat de Quaestio
    Joi, 08 Ianuarie 2026 20:25
    86.124.200.***
    Intre timp Ciolacu , Arhitectul 'bunastarii noastre' e in Vacanta La Plaja in Vietnam cu iubitzica .
    Chiar si cu poza - unul langa altul- el Neaga , ca Nu si Nu :)
    Si cati mai sunt ...ca el !
    0
    2
  • postat de paloma
    Joi, 08 Ianuarie 2026 17:10
    5.13.206.***
    Un oras si-un judet unde nu exista investitii!Industria este 0 ! Exista insa taxe, super taxe...Si pucheanu, primarul care a distrus acest oras !!!
    6
    11
  • postat de Terente...din Galati
    Joi, 08 Ianuarie 2026 13:14
    46.97.169.***
    Ciocu' mic. Ne vedem la votul pt alesii locali. Pana atunci mucles!
    5
    20
  • postat de Un roman
    Joi, 08 Ianuarie 2026 12:54
    151.16.123.***
    Vinovați sunt cei care au dat mână liberă fiecărui edil să stabilească valoarea taxelor și impozitelor după bunul plac. Ei vor doar banii, nu le pasă dacă aplicația funcționează sau nu. Așa-i mereu...
    3
    20
  • postat de Galati- oras murdar, sugrumat de mizerie si gropi, dar cu taxa de salubritate la nivel de Dubai!
    Joi, 08 Ianuarie 2026 11:27
    86.124.202.***
    Cu Eco-insule inteligente ramase in paragina, cu garaje infecte peste tot,cu cu pret la apa de zici ca este de izvor, cu strazi pline de gropi, cu sinecuri cumetrii si prietenii la varf!
    7
    32
  • postat de Ion conspirationistul
    Joi, 08 Ianuarie 2026 11:21
    86.120.188.***
    Nu plătiți taxele și impozitele! Nu fiți gasca de pe care se smulg penele în fiecare an! Banii nostri nu sunt folositi pentru noi ci pentru vecinii care ne vor lua gâtul, adică ucrai
    La dracu' cu ei!
    23
    11
  • postat de Minciuna de STAT costă
    Joi, 08 Ianuarie 2026 10:40
    5.13.151.***
    Nici consilierii locali, nici cei judeteni nu se consulta direct cu alegatorii lor care i-au votat, inainte de a vota hotarari cu mare impact asupra bugetelor. Ne meritam soarta Votul costa.
    6
    30
  • postat de un observator
    Joi, 08 Ianuarie 2026 10:37
    86.124.202.***
    Nu este niciun secret: tot ce este de...stat merge prost: sănătate, învățământ, administarație centrală, politică, autorități și administrație locală, ...până și ...taxe și impozite. Este corect?
    6
    30
  • postat de florin
    Joi, 08 Ianuarie 2026 10:17
    5.13.141.***
    Galațiul este condus de 30% din gălățeni!Cam atitiia au fost la vot!Care au dat o majoritate absolută unui pesede care a distrus acest oraș în ultimii 36 de ani!Vreo 70% ați fost la grătare!Nu va plin
    7
    34
  • postat de Sorin
    Joi, 08 Ianuarie 2026 07:28
    86.124.201.***
    O mizerie de oras in care suntem jupuiti de bani pentru tot felul de fantasmagorii puse in practica de cei alesi sa ne conduca, nu sa ia pielea de pe noi!
    9
    49

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro