Datul în gropi a devenit un fel de sport extrem ce ar putea fi patentat cu ușurință de oraşul Galați, urbea care, în ultimul deceniu, s-a evidențiat ca oraș al ”betoanelor”. Ceea ce ar trebui să ducă la ideea că aici betoanele sunt betoane, nu pojghițe care cedează la o ploaie, la o sare sau sub mașina de gunoi.
Prin 2009, adică acum 17 ani, un episod demn de cascadorii râsului (sau mai degrabă ai plânsului) aducea Galațiul în topul știrilor de neprivit pentru șoferi: un tânăr ajungea cu BMW-ul abia cumpărat și încă neasigurat în ditamai groapa, pe Faleza Superioară. Ce-i drept, nu era vorba despre un hău căscat din neant sub roțile mașinii, ci de o groapă săpată de niște muncitori care făcuseră o intervenție și ”uitaseră” să o acopere peste noapte.
În orașul devenit deja celebru încă de atunci grație ”Gropzillei” (hăul imens și repetitiv apărut pe malul Dunării din cauze care nu excludeau particularitățile solului instabil - n.r.), stăpânului mașinii nu îi rămăsese decât să-și caute dreptatea și despăgubirile prin tribunale, pentru că și în cazul lui, la fel ca și în al celorlalți gălățeni care și-au ”rupt” mașinile pe străzile cu gropi și denivelări, alte soluții nu existau.
Zece ani mai târziu, într-un nou episod, tot în centru, tot într-o zonă proaspăt reabilitată, asfaltul făcea o altă victimă. O mașină (tot BMW) parcată a fost înghițită după ce asfaltul de pe Navelor i s-a ”topit” sub roți.
Un nou necaz, din care ar fi trebuit să învețe cineva mai mult decât eterna poveste că ”orașul se află pe o rețea de hrube săpate într-un sol care se mișcă”.
S-au făcut lucrări, s-au modernizat străzi, s-au construit centuri și drumuri. S-a asfaltat până la cer și înapoi, dar iată că surprizele nu s-au terminat și într-o fatidică zi de marți, în 2026, răul s-a repetat. Trecând prin absurdele surpări ale mult-râvnitei și mult-amânatei Centuri, în centrul proaspăt ”coafat”, o autoutilitară de patru tone a ”desenat” un ditamai craterul în buza celei mai circulate străzi din oraș.
Poate ar fi de înțeles, într-o amară resemnare, că ”deh, se poate întâmpla oriunde și oricând”. Poate, numai că în lipsa unei adaptări de strategie la lucrările la rețele de utilități și la asfaltare, explicațiile administrației sună incredibil: apa, vremea, traficul, uzura, sarea și solul sunt cauzele apariției gropilor din asfalt. Un asfalt care nu are zeci de ani și care nu a fost supus constant traficului greu. Un asfalt pe sub care trec niște conducte și pe care a fost dat material antiderapant în câteva ierni care nu au fost din cale afară de vitrege. Un asfalt pentru care noi, gălățenii, am plătit ca să fie sigur, nu pentru a se transforma în capcană mortală. Și pentru care, cu siguranță, vom mai plăti. Așa cum am plătit și în cazul despăgubirilor pe care municipalitatea ar fi normal să le achite fără ani de procese celor cărora asfaltul le fuge de sub picioare, sau de sub roți. Cum le-o fi norocul!
