Banii vin, să vedem şi rezultatele!

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Vin bani de investiţii de la Ministerul Dezvoltării şi avem motive de bucurie. Să primeşti 150 de milioane de euro pentru tot judeţul până în 2020 nu e puţin lucru, mai ales când nevoile noastre sunt aşa de mari. Nu e de ici, de colo, să modernizezi patru străzi, să termini Campusul Colegiului "Cuza" şi să faci staţie de epurare în Cartierul Cantemir., iar aici mă refer doar la municipiu. Bine, ar fi fost minunat să nu fi avut nevoie de staţia de epurare - care ar fi trebuit să existe, a fost şi plătită, dar nu e! - dar, dacă tot trebuie făcută, bine măcar că vin bani de la centru. 130 de investiţii la nivelul judeţului e o treabă minunată, mai ales că sunt prinse între ele şi nişte drumuri judeţene de care oamenii se plâng de ani de zile, fără rezultat. Iniţial, văzând printre ele şi DJ 251, m-am bucurat, zicându-mi că, iată, se rezolvă un drum care, din cauza gropilor, a provocat în urmă cu doar o săptămână un cumplit accident, în care şi-au pierdut viaţa o femeie de 40 de ani şi un copil de doar patru. La o examinare mai atentă, am văzut că nu segmentul acela se va reabilita acum, dar e bine că măcar se începe de undeva. Poate n-ar strica să alcătuiască Poliţia Judeţeană, împreună cu CJ, o hartă a drumurilor cu probleme serioase, acolo unde, din motive de proastă întreţinere şi de uzură sau pur şi simplu de proiectare iniţială defectuoasă, se produc mai multe accidente grave. Cu siguranţă o parte din banii care se vor economisi, la bugetul CJ, folosindu-se pentru investiţii sumele primite de la Ministerul Dezvoltării, vor putea fi folosiţi şi pentru refacerea şi plombarea acestor segmente de drum problematice. Eu nu sunt specialist în administraţie, nici şofer, dar cred cu tărie într-un principiu care ar trebui să-i guverneze şi pe unii, şi pe ceilalţi: o viaţă de om este sfântă. Şi da, este extrem de important să ai şcoli, dar şi mai important este să ai copii care să trăiască suficient pentru a le umple. De asta, spun eu, prioritatea oricărei administraţii ar trebuie să fie prezervarea vieţii: spitale bune, şosele sigure. Încep să vină şi banii, hai să vedem şi ceva rezultate.

Citit 1794 ori Ultima modificare Luni, 24 Iulie 2017 22:37

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.