Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Dosarele la Titularizare 2022 se pot depune online

Luni, 02 Mai 2022 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Candidații care participă la concursul național de Titularizare 2022 vor putea trimite dosarul online, potrivit unui document trimis inspectoratelor școlare județene de către Ministerul Educației. Amintim că înscrierile încep pe 9 mai și țin până pe 17 mai, conform calendarului oficial.Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2022 are loc în data de 13 iulie 2022. Rezultatele iniţiale se vor afişa pe 19 iulie, iar cele de după contestaţii, pe 1 august.Pentru con ...

Numărul copiilor ucraineni înscrişi la şcolile gălăţene s-a triplat

Marți, 03 Mai 2022 07:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Dacă la începutul lunii martie, când abia apăruse ordinul care permitea elevilor ucraineni să participe la cursuri în România, erau depuse la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi doar şapte cereri din partea părinţilor, acum numărul acestora s-a triplat. Inspectoarea generală Gina Brînzan ne-a spus că sunt 21 de copii din Ucraina înscrişi ca audienţi la cursurile unor unităţi de învăţământ din Galaţi, fie la grădiniţă, fie la clasele primare. Copiii respectivi sunt ...

Premii şi menţiuni la Naţionala de Biologie

Marți, 03 Mai 2022 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
La Olimpiada Națională de Biologie, elevii gălățeni au câştigat o Mențiune şi un Premiu Special. Astfel, Iustina Vatafu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național "Al. I. Cuza", pregătită de profesoara Mihaela Ciapă, a fost răsplătită cu o Menţiune din partea Ministerului Educaţiei. De asemenea, Bianca Andreea Bălan, elevă la Colegiul Național "Vasile Alecsandri", la clasa profesoarei Daniela Samoilă, a câştigat un Premiu Special, la clasa a XI-a. ...

Premii la olimpiadele de Geografie, Limba română și Religie

Luni, 02 Mai 2022 00:01 | Publicat în EDUCAŢIE
Sezonul olimpiadelor continuă, pentru gălățeni, cu rezultate bune și foarte bune anul acesta. Numeroasele distincții obținute în acest an de elevii noștri s-au îmbogățit cu premii și la Limba și literatura română, Geografie și Religie. Tuturor premianților, părinților și profesorilor lor, felicitările noastre. Lotul gălăţean de Geografie, pe locul al treilea la nivel naţional Lotul județean participant la Olimpiada Națională de Geografie s-a clasat pe locul al III- ...

Elevii revin în bănci după vacanţa de primăvară

Luni, 02 Mai 2022 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii și copiii de grădiniță revin de luni, 2 mai, la cursuri, potrivit structurii anului școlar 2021-2022. Aceștia au intrat în vacanța de primăvară pe data de 15 aprilie, pentru o durată de două săptămâni și o zi. Semestrul al doilea mai are şase săptămâni de cursuri. Pentru elevii care nu sunt în ani terminali şcoala se încheie pe 10 iunie. Elevii din anii terminali care au examene încheie cursurile mai devreme. Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redus ...

Proiect universitar gălăţean, lăudat în Parlamentul european

Vineri, 29 Aprilie 2022 10:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați este prima universitate din România care prezintă un proiect în Parlamentul European. Este vorba despre Proiectul "REXDAN", în valoare de 20 milioane de euro, care a fost prezentat în Parlamentul European, într-o audiență deosebită. Rectorul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, alături de Jean-Eric Paquet, director general de la DG Research and Inovation, au prezidat întâlnirea la care, ...

Calificare la Internaționala de Informatică pentru un elev gălățean

Vineri, 29 Aprilie 2022 09:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Rezultate frumoase au obţinut elevii gălăţeni şi la Olimpiada Naţională de Informatică, unde, după mulţi ani, avem o calificare în lotul lărgit care va reprezenta România la fazele internaţionale ale acestui concurs. Rareş Andrei Neculau, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", clasa profesoarei Liliana Dău, a obţinut Menţiune şi Medalie de aur, dar şi o calificare, după proba de baraj, pe locul al treilea, în lotul lărgit al României pentru co ...

177 de bilete de tratament prin Casa de Pensii Galaţi

Vineri, 29 Aprilie 2022 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Pentru a cincea serie de tratament balnear, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Galaţi a primit un număr total de 177 de bilete. Seriile de plecare sunt din 10, 11, 12 şi 13 mai. Biletele au fost distribuite pentru staţiunile Covasna, Vatra Dornei, Amara, Bala, Eforie Nord, 1 Mai, Felix, Herculane, Mangalia, Neptun, Lacu Sărat, Nicolina, Pucioasa, Sărata Monteoru, Techirghiol, Căciulata, Călimăneşti, Olăneşti, Slănic Moldova şi Sovata. Persoanele interesate de achiziționarea unui bil ...

Numeroase premii pentru gălăţeni la disciplinele tehnologice

Vineri, 29 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
La Olimpiada Naţională de Industrie Alimentară, Galaţiul a obţinut Premiul I la specializarea Tehnician în industria alimentară prin elevul Mihai Viorel Tudor, clasa a XI-a la Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna", profesori coordonatori Bujeniță Viviana, Șaigău Carmen şi Anton Raluca. Totodată, Antonina Gorceac, elevă în clasa a XI-a la Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna", a primit Premiul al II-lea la specializarea Tehnician analiza produselor alimentare ...

Documente în plus solicitate la dosarul de pensionare

Vineri, 29 Aprilie 2022 11:00 | Publicat în SOCIETATE
 Casa Judeţeană de Pensii din Galaţi anunţă că, pe lângă documentele care trebuiau până acum depuse la dosarul prin care se solicită pensionarea, mai trebuie adăugate, conform Legii nr. 76 din 2022, şi adeverinţă de la angajatorul la care îşi desfăşoară activitatea la data solicitării înscrierii la pensie. Adeverinţa trebuie să cuprindă datele de identificare ale angajatorului, inclusiv adresă, telefon, email, fax etc.Solicitarea din partea CJP vine ca urmare a faptulu ...
Pagina 18 din 806