Jandarmii au asigurat liniştea la hramul Catedralei din Tecuci

Vineri, 24 Aprilie 2026 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Jandarmii au asigurat joi, 23 aprilie, în municipiul Tecuci, măsurile de ordine publică cu ocazia hramului Catedralei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, eveniment religios care a reunit peste 1.000 de credincioși. Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Casian. Pentru buna desfășurare a manifestării religioase, efectivele de jandarmi au fost prezente în zona lăcașului de cult și pe traseele adiacente, acționând pentru prevenirea oricăror s ...
În perioada 21-25 aprilie 2026, municipiul Brăila găzduieşte Olimpiada Națională de Religie pentru clasele de gimnaziu.  Competiţia este organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în parteneriat cu Patriarhia Română, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Arhiepiscopia Dunării de Jos, aflăm de la părintele Rareş Bucur. La etapa naţională a olimpiadei s-au calificat în acest an 280 de elevi din întreaga ţară. Festivitatea de deschidere a avut loc marţi, 21 ...

Mii de credincioşi, în pelerinaj la Izvorul Tămăduirii

Luni, 20 Aprilie 2026 08:00 | Publicat în SOCIETATE
În Săptămâna Luminată, biserica româno-elenă „Buna Vestire“ din municipiul Brăila devine loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi, atât din Eparhia Dunării de Jos, cât şi din întreaga ţară, care vin cu credinţă la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, pentru a primi apa sfinţită din izvorul aflat sub Sfântul Altar al acestui lăcaş de cult. Izvorul se deschide o singură dată pe an, la praznicul închinat Maicii Domnului din Vinerea Luminată. Conform unui comunicat ...
În Joia Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, Catedrala Arhiepiscopală din Galați a găzduit un moment liturgic de o profundă încărcătură spirituală. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia a împlinit tradiționalul ritual al spălării picioarelor. Anul acesta, beneficiarii acestui gest de smerenie au fost 12 copii cu vârste între şase și opt ani din lo ...
În preajma marilor sărbători creştine, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se derulează ample programe pastoral-misionare şi social-filantropice, îndreptate cu precădere către persoane vârstnice, bolnavi, familii cu mulţi copii sau semeni nevoiaşi şi marginalizaţi social. Astfel, în această perioadă, în Protopopiatul Galaţi se desfăşoară tradiţionalul program eparhial ”Ne înnoim de Sfintele Paşti”, prilejuit de Sărbătoarea Învieii Domnului. În cadrul acestuia, î ...
Sâmbătă, 4 aprilie, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galaţi, Brăila şi Tecuci, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-a desfăşurat tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului. În oraşul de reşedinţă al Arhiepiscopiei, foarte mulţi gălăţeni, de la copii şi tineri, până la vârstnici sau chiar persoane cu d ...

Relaxare la bowling pentru elevii seminariști

Vineri, 03 Aprilie 2026 13:30 | Publicat în SOCIETATE
Cu binecuvântarea și cu sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, elevii de liceu de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Andrei” din Galați au participat joi, 2 aprilie, la o activitate sportivă de bowling, desfășurată la sala Space Bowling. Evenimentul a avut ca scop principal oferirea unui cadru de relaxare pentru elevi, îmbinând armonios destinderea cu dezvoltarea fizică și personală. Bowlingul, ca sport recreativ, contribuie la întărir ...

"Marşul pentru viaţă" în Galaţi şi Brăila

Duminică, 29 Martie 2026 18:30 | Publicat în SOCIETATE
Sâmbătă, 28 martie 2026, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc ce-a de-a XVI-a ediţie a „Marşului pentru viaţă“. Evenimentul, dedicat preţuirii şi ocrotirii vieţii copiilor încă din momentul concepției, s-a desfăşurat în Arhiepiscopia Dunării de Jos cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian. Manifestarea a debutat la ora 14.00, la Brăila, unde participanţii s-au adunat la Biserica „Sfânta Parascheva“ din centrul orașului, pentru a se ruga și a ...

Profesorul - model şi punct de referinţă

Joi, 19 Martie 2026 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Am avut, în cei peste 20 de ani de şcoală pe care îi am la activ, diferite categorii de profesori: buni şi răi, exigenţi sau distraţi, înţelegători sau stricţi, talentaţi sau mai puţin, dăruiţi de Dumnezeu pentru meseria lor sau mai puţin. Pot spune, după atâta timp şi punând lucrurile în balanţă, că am avut de învăţat de la absolut toţi dascălii mei, fiindcă absolut toţi erau, înainte de orice altă consideraţie, impecabili vorbitori şi scriitori de limba rom ...
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, în fiecare an, perioada Postul Mare constituie un nou prilej de a înmulţi rugăciunea şi fapta bună prin programele şi activităţile organizate şi implementate cu multă implicare şi dăruire de slujitorii Sfintelor Altare împreună cu credincioşi şi voluntari, aflăm de la părintele Rareş Bucur. O sută de metri steri de lemne pentru foc sunt pregătite la gospodăria-anexă din cadrul Mănăstirii „Sf. Trifon“ Şendreni pentru a fi transpor ...
Pagina 1 din 4