Toamna se desemnează comisarii europeni

Joi, 22 Februarie 2024 16:21 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele viitoarei Comisii Europene va fi cel mai probabil votat în Parlamentul European într-o sesiune între 16 şi 19 septembrie, ceea ce înseamnă că noul Colegiu al comisarilor ar putea primi votul noului legislativ cel mai devreme în noiembrie, a anunţat joi serviciul de presă al PE.După alegerile europene din 6-9 iunie, grupurile politice vor avea întâlnirile constitutive în iunie 2024, potrivit şefei serviciului purtătorilor de cuvânt din PE, Delphine Colard. "Pentru a ...
Comisia Europeană a concluzionat că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, așadar, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat. Astfel, România trebuie să recupereze acum de la Blue Air un ajutor de stat ilegal în valoare de aproximativ 33,84 milioane euro (163,8 milioane lei). În aprilie 2023, Comisia a inițiat o investigație detaliată pentru a evalua dacă un pla ...

Facilități condiționate la exporturile ucrainene

Joi, 01 Februarie 2024 10:48 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană a propus miercuri reînnoirea suspendării taxelor la import şi a contingentelor pentru exporturile ucrainene către UE pentru încă un an, consolidând în acelaşi timp protecţia produselor agricole sensibile din Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Acest lucru se realizează în conformitate cu angajamentele UE de a sprijini Ucraina atât timp cât este nevoie, se menţionează în comunicat. "Pentru produsele cele mai sensibile - p ...
Importuri din Ucraina, costul carburantului, norme ecologice... Cu câteva luni înainte de alegerile europarlamentare din iunie, miniştrii europeni ai Agriculturii au fost chemaţi marţi să răspundă la mânia fermierilor, provocată de diverşi factori, înainte de lansarea, joi, a unui dialog strategic al Comisiei Europene cu sectorul agricol, informează AFP. Reuniţi la Bruxelles, miniştrii Agriculturii din cele 27 de state membre UE urmau să discute marţi după-amiază despre "dial ...
Comisia Europeană a aprobat, joi, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă notificată de România în valoare de 126 milioane de euro, pentru a sprijini investițiile în porturile care se confruntă cu o creștere a fluxurilor comerciale ca urmare a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Schema de finanțare este adresată doar firmelor private din porturile Constanța (și sateliții săi), Galați, Giurgiu și în cele situate de-a lungul canalului Dunăre ...
Ţările membre ale Uniunii Europene au aprobat sâmbătă, în unanimitate, intrarea graduală a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie, după ce Austria, ultima ţară din UE-27 care se opunea acestei măsuri, şi-a ridicat veto-ul, transmite EFE. Decizia înseamnă că, începând din martie, controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu aceste două ţări - care au aderat la UE în 2007 - vor fi ridicate, Austria, Bulgaria şi România angajându- ...

Site-urile pornografice, luate la ochi de Comisia Europeană

Miercuri, 20 Decembrie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană a adăugat miercuri trei site-uri pornografice - Pornhub, Stripchat şi XVideos - pe lista platformelor online foarte mari supuse unor controale mai stricte, în baza noului act legislativ privind serviciile digitale (DSA), relatează AFP. La fel ca X (ex-Twitter), TikTok, Google sau Facebook (Meta), aceste platforme - fiecare cu peste 45 de milioane de utilizatori activi în UE - vor fi supuse unor norme mai stricte, pentru a exista garanţia că pun în aplicare mijloacele n ...

Lupii s-au înmulțit prea mult, consideră Comisia Europeană

Miercuri, 20 Decembrie 2023 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană (CE) a anunţat miercuri că doreşte să scadă nivelul de protecţie de care beneficiază lupii în UE, considerând că numărul lor prea mare reprezintă de acum un pericol, în special pentru vite, informează AFP. În virtutea Directivei europene privind habitatele din 1992, majoritatea populaţiilor de lupi din Europa beneficiază de o "protecţie strictă", cu posibilitatea unor derogări. Comisia propune trecerea la statutul de protecţie simplă, care permite elimina ...

Exercițiu de imaginație: vom plânge după Electrocentrale?

Vineri, 15 Decembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Comisia Europeană vrea să ne scoată centralele pe gaz din casă. Și vorbim aici nu numai de locuințele care se vor construi de-acum înainte, ci și de casele sau apartamentele deja existente și care se încălzesc, la ora actuală, cu gaze. Măsura ar urma să fie implementată într-un orizont mai larg de timp, nu imediat, dar chiar și așa, sunt de așteptat proteste masive pe viitor din partea cetățenilor europeni - românii, de exemplu, care se bazează pe rezervele naturale de gaz ...
Ministrul de Interne austriac Gerhard Karner a declarat, luni, că a prezentat Comisiei Europene „condiţii clare” pe care aceasta să le implementeze înainte ca Viena să fie de acord cu primirea României şi Bulgariei în aşa-numitul „Air Schengen”, transmite APA. „Acum este rândul Comisiei”, a declarat Karner, pentru jurnalul matinal al postului Ö1, după ce în weekend s-a aflat despre o posibilă relaxare a vetoului Austriei faţă de primirea României şi Bulgariei în S ...
Pagina 2 din 4