Unul din 173 de gălățeni testați pentru COVID-19 a ieșit pozitiv în ultimele 24 de ore, în timp ce doi pacienți internați au fost declarați vindecați, după două săptămâni de tratament. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 520 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, trei au fost declarați purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 27.595. Disti ...

Unde sunt radarele în weekend

Sâmbătă, 05 Iunie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Sâmbătă, 5 iunie 2021, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Domnească, Movilei și Drumul Viilor. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Tudor Vladimirescu și Barcea, pe DN 24D la Vârlezi, iar pe DN 26, în localităţile Tămăoani și Cavadinești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmești, iar pe DJ 251, la Pechea și Cudalbi. Duminică, 6 iunie 2021, radarele vor ...
Un nou incident soldat cu moartea unei femei a avut loc în Galați, vineri dimineață, 4 iunie 2021, la distanță de câteva zile de accidentul în urma căruia o persoană, căzută de la balconul apartamentului, și-a pierdut viața. Cea care a decedat în zorii zilei de 4 iunie 2021 a fost o femeie în vârstă de 53 de ani, găsită de vecini în grădina din fața unui bloc de pe strada Călugăreni, în I.C. Frimu. Oamenii au sunat îngroziți la 112 și au anunțat că vecina lor de l ...
Gheorghiță Suvejanu (foto) a fost reținut zilele trecute de polițiștii care aveau, pe numele său, un dosar extrem de complex, din care nu lipsesc acuzații de proxenetism, camătă, șantaj, spălare de bani și fals. Patronul cunoscutului complex aflat în apropierea Galațiului a primit mandat de arestare în baza deciziei Tribunalului Galați și va sta după gratii în următoarele 30 de zile. Faptele de care este acuzat Gheorghiță Suvejanu, un personaj extrem de controversat din lu ...
Un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane, dar și cu pagube materiale importante a avut loc vineri dimineaţă, 21 mai 2021, pe DN 25. Impactul dintre două maşini la bordul cărora se aflau mai multe persoane s-a produs între localităţile Hanu Conachi şi Lieşti, din cauză că unul dintre şoferi s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară. Niciunul dintre conducătorii auto nu au putut evita coliziunea, ciocnirea soldându-se cu rănirea a doi pasageri şi a şoferi ...

Un şofer a murit după ce a intrat într-un tir (VIDEO)

Vineri, 21 Mai 2021 10:15 | Publicat în AUTO
Accidentul cu urmări fatale pentru un bărbat de numai 39 de ani a avut loc în cursul dimineţii de vineri, 21 mai 2021, pe cea mai circulată şi periculoasă şosea din judeţul Galaţi. Impactul dintre autoturismul condus de acesta şi un tir a avut loc puţin după orele 3,00, pe DN 25, la ieşirea din municipiul Tecuci către Drăgăneşti. Coliziunea a fost frontală, astfel că autoturismul a fost extrem de grav avariat, şoferul, singur în maşină, rămânând captiv între fiare. A ...
Un alt accident soldat cu rănirea a doi pietoni a avut loc joi după amiază, pe strada Brăilei, la intersecția cu strada Saturn. Un șofer în vârstă de 52 de ani, care conducea dinspre Coșbuc către Inelul de Rocadă nu a oprit la semaforul amplasat înaintea stației din Țiglina 2, deși culoarea verde pentru pietoni l-ar fi obligat să o facă. A surprins doi tineri, ambii de 18 ani, care se angajaseră corect în traversare, pe marcajul pietonal. Ambii băieți, unul din Pechea și ...
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi, în județul Galați, în cel mai recent interval de 24 de ore raportat, s-au înregistrat mai puțin de 20 de noi cazuri confirmate, peste 30 de pacienți vindecați și niciun pacient decedat pe fondul complicațiilor provocate de infectarea cu noul coronavirus. Conform statisticii privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 504 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 16 au fost declaraţi purtători ai vi ...
Opt gălățeni au fost reținuți vineri dimineață, 14 mai 2021, în urma a 14 percheziții fulger efectuate de polițiști, în urma unui flagrant făcut pe platforma siderurgică. Suspecții ar fi atacat în rânduri repetate, timp de aproape jumătate de an, creând un prejudiciu de 300.000 de euro. Doar o parte a bunurilor furate au mai fost găsite. Polițiștii erau pe urma unei grupări care a dat numeroase lovituri pe platforma siderurgică încă din luna decembrie a anului trecut. ...

Un sfert de oraș nu va avea apă timp de 24 de ore

Miercuri, 19 Mai 2021 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Mii de consumatori abonați casnici și agenți economici ai municipiului Galați sunt sfătuiți să își facă provizii și, în caz de necesitate majoră, să apeleze la cisternele furnizorului Apă-Canal * Mai multe cartiere din Galați vor fi afectate, săptămâna aceasta, de o sistare majoră a furnizării de apă potabilă. Mii de consumatori abonați casnici și agenți economici din zona de nord-vest a municipiului sunt sfătuiți să își facă provizii și, în caz de necesitate ...
Pagina 4 din 399