Câteva sute de gălăţeni, la defilarea de 1 Decembrie (foto/video)
Duminică, 01 Decembrie 2024 15:16 | Publicat în EVENIMENT
În ciuda frigului şi a faptului că, anul acesta, locul defăşurării ceremoniei de Ziua Naţională a fost unul cu totul nou, câteva sute de gălăţeni, printre care mulţi copii, alături de părinţi sau bunici, au fost prezenţi, după ceremonialul religios de la Catedrala Arhiepiscopală, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (de lângă Gara CFR), pentru a-i omagia pe cei căzuţi şi a spune "La mulţi ani, România!".
...
Mica defilare și marile decizii în orașul șantier
Sâmbătă, 30 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ce bine este că pică 1 Decembrie într-o duminică, în care aproape nu se va observa ”deranjul” manifestărilor tradiționale de Ziua Națională! În condiții normale, poate că niciun deranj nu ar fi fost prea mare și orice zi ar fi fost potrivită, numai că între o slujbă și o lungă zi în care românii se vor perinda pe la urne, nu trebuie totuși să uităm că avem de sărbătorit. În șantier!
Pentru că oricât ar fi fost zelul electoral de mare, prin grăbirea lucrărilo ...
Defilările tip 23 August şi steagurile lui Pristanda
Vineri, 19 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Nici nu mai ştim în ce campanie sau precampanie suntem. Unde te duci, unde te întorci, candidaţi pentru toate vârstele, gusturile şi naivităţile, ba pentru Primăria Galaţiului sau a comunelor-satelit învecinate, ba pentru Consiliul Judeţean, ba pentru rectoratul Universităţii "Dunărea de Jos". Practic, aici se va da startul, luni, cu prima rundă a alegerilor de aprilie, ca să le spunem aşa, pentru a le deosebi de cele din decembrie trecut. Pentru cine îşi face iluzii că poli ...
Defilarea de Ziua României de la "Potcoava de Aur", pe placul gălăţenilor (FOTO și VIDEO)
Vineri, 01 Decembrie 2023 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Parada dedicată zilei de 1 Decembrie s-a desfășurat cu fast și la Galați. Deși evenimentul și sărbătorile de Sf. Andrei au făcut ca traficul cu mijloacele de transport proprii sau cu cele în comun să se desfăşoare pe rute ocolitoare, locuitorii oraşului s-au descurcat cum au putut, astfel că, vineri, în jurul prânzului, cu o oră înainte de sosirea oficialităților, trotuarul de la Potcoava de Aur era deja plin de oameni.
...
Cum va fi sărbătorită Ziua Armatei la Galați
Miercuri, 25 Octombrie 2023 07:24 | Publicat în EVENIMENT
La Galaţi, vor avea loc astăzi o serie de manifestări prilejuite de Ziua Armatei României - 25 octombrie.
La Mausoleul Eroilor din Cimitirul Eternitatea, de la ora 10.00, va fi oficiat un serviciu religios şi se vor depune coroane de flori, iar ceremonia se va încheia cu defilarea gărzii de onoare.
De la ora 12.00 la ora 15.00, Universitatea "Dunărea de Jos", prin Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, va organiza în Campusul Ştiinţei o expoziţie de armament și ec ...