În aşteptarea celui de-al treilea incident mondial

Marți, 23 Septembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
După incidentele de săptămâna trecută, când spaţiul său aerian a fost încălcat de trei avioane de vânătoare rusești, Estonia a solicitat întrunirea Consiliului de Securitate al ONU şi activarea Articolului 4 din Tratatul NATO, care prevede consultări când unul dintre aliaţi consideră că teritoriul, independența și securitatea sa sunt amenințate. Consultări în baza Articolului 4 au fost solicitate şi de Polonia, care a reclamat că spațiul său aerian a fost încălcat ...
Consiliul Nord-Atlantic al NATO se va întâlni marți pentru a discuta despre încălcarea spațiului aerian estonian de către Rusia, au declarat doi oficiali pentru Reuters, menționând pentru prima oară o dată în acest sens. Autoritățile de la Tallinn au anunțat că și Consiliul de Securitate al ONU va organiza o ședință de urgență pentru a aborda subiectul, notează AFP și HotNews. Vineri, trei avioane de vânătoare ruse MiG-31 au intrat în spațiul aerian al Estoniei făr ...

Rata din august a inflației, triplă față de media UE

Joi, 18 Septembrie 2025 10:30 | Publicat în ECONOMIE
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a rămas stabilă în luna august, la 2,4%, iar România este în continuare țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 8,5%, arată datele publicate miercuri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat). Luna trecută, țările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflației au fost: Cipru (0%), Franța (0,8%) și Italia (1,6%). La polul opus, țările membre UE cu cele mai ridicate rate ale ...
Țara baltică lansează un proiect-pilot pentru instalarea de bariere plutitoare pe granițele naturale cu Rusia, în efortul de a preveni trecerile ilegale și de a spori securitatea. Investiția de aproximativ un milion de euro urmărește întărirea securității la frontiera estică a Estoniei cu Federația Rusă, o zonă definită în mare parte de râuri și lacuri. Potrivit Mediafax, proiectul se concentrează pe instalarea unor bariere plutitoare pe râul Narva și lacul Lämmijärv, ...

Protest al șoferilor de Uber și Bolt în Galați

Marți, 17 Iunie 2025 17:00 | Publicat în AUTO
Peste 200 de șoferi din Galați, colaboratori ai platformelor de ridesharing Uber și Bolt, sunt așteptați să participe la protestul care va fi organizat joi și vineri (19-20 iunie), în parcarea din fața Universității "Danubius". Participanții își vor închide aplicațiile, în semn de protest față de actualele tarife și comisioane practicate de Uber și Bolt, precum și față de lipsa unui suport local, lipsă care, spun șoferii, îi afectează atât financiar, cât și profes ...
Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, Belgia, Estonia şi Republica Moldova sunt ţările în care municipiul Galaţi a fost reprezentat, în cursul anului 2024, la diferite evenimente, reuniuni şi întâlniri internaţionale. Cele mai numeroase, în cadrul unor proiecte europene pe care Primăria Galaţi le derulează în parteneriat cu alte oraşe europene. Aşa cum o spunem de fiecare dată, este important ca oraşul nostru să ...
Estonia a lansat, vineri, patrule maritime pentru a-şi proteja conexiunea electrică cu Finlanda, la două zile după ce cablul EstLink 2 care leagă cele două ţări a fost rupt, probabil de un petrolier care venea dintr-un port rusesc, a anunţat ministrul estonian al Apărării, citat de Digi24. Interconectorul EstLink 2 dintre Finlanda şi Estonia a fost întrerupt miercuri, iar suspiciunile au vizat un petrolier, Eagle S, circulând sub pavilionul Insulelor Cook şi suspectat că face pa ...

Anchetă privind atacurile cibernetice ale Rusiei în Europa

Vineri, 06 Septembrie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Estonia a acuzat Serviciul de informaţii militare al armatei ruse (GRU) că a întreprins începând din 2020 atacuri cibernetice împotriva Ucrainei, ţărilor membre ale NATO şi UE, inclusiv împotriva Estoniei, informează AFP. "Estonia a atribuit aceste atacuri membrilor unităţii 29155 a Serviciului de informaţii militare al armatei ruse", a subliniat Ministerul Afacerilor Externe estonian. "O anchetă naţională şi internaţională întreprinsă în zece ţări a arătat că obiectiv ...

"Fără NATO, Estonia risca să fie în locul Ucrainei"

Vineri, 29 Martie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Conflictul actual din Ucraina arată ce s-ar fi putut întâmpla Estoniei dacă nu ar fi devenit membră NATO acum 20 de ani, a afirmat vineri ministrul de Externe eston Margus Tsahkna, relatează DPA. ''Nu poate fi exclus faptul că, fără aderarea la NATO, independenţa noastră ar fi fost acum în pericol. Dacă Estonia ar fi rămas în aşa-numita zonă gri, ceea ce vedem în prezent în Ucraina ar fi fost posibil să se întâmple pe teritoriul nostru'', a declarat Tsahkna, cu ocazia împl ...

Estonia vrea dublarea cheltuielilor militare

Joi, 28 Martie 2024 18:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comandantul armatei estoniene, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, care deja are un buget al apărării de circa 3 la sută din PIB, trebuie să-şi dubleze cheltuielile de apărare în următorii doi ani, pentru a stoca suficientă muniţie astfel încât să provoace rapid o înfrângere decisivă oricărei forţe invadatoare ruseşti. În opinia generalului eston, nici ameninţarea unui răspuns nuclear şi nici perspectiva unor pierderi umane semnificative în rândul solda ...
Pagina 1 din 2