După o dezbatere care a durat mai bine de o oră, bugetul municipiului Galați pentru anul 2021 a fost aprobat cu 20 de voturi favorabile, de aleşii locali reuniţi în şedinţă ordinară. În opinia primarului Ionuţ Pucheanu, este cel mai mare buget de investiții pe care Consiliul Local l-a stabilit în ultimii 30 de ani. Un studiu de fezabilitate pentru construcţia unui nou spital municipal se regăseşte printre obiectivele finanţate din acest buget, la propunerea grupului PNL. Conf ...
Propunerea de buget a Consiliului Județean (CJ) Galați pentru anul în curs, aflată în prezent în consultare publică, prezintă o estimare a veniturilor până la suma de 672,16 milioane de lei, ceva mai puțin decât în anul 2020, când execuția bugetară efectivă a veniturilor instituției a fost de 677,81 milioane de lei. Din totalul anului 2021, mai bine de două treimi, mai exact 455,53 milioane de lei, ar urma să revină secțiunii de dezvoltare, iar restul de 216,63 milioane de ...

Investiții record în 2021

Sâmbătă, 10 Aprilie 2021 07:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Suma totală prevăzută în buget pentru investiţii este de 62 miliarde de lei în acest an, fiind în creştere cu 8,2 miliarde de lei faţă de anul 2020, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, la un eveniment online, menţionând că se încearcă "un nou record în privinţa investiţiilor". "Este vorba de o creştere record a investiţiilor. Suma totală în buget pentru investiţii este de 62 miliarde de lei. Este o creştere cu 8,2 miliarde de lei faţă de anul 2 ...
Prezent într-o emisiune televizată, președintele Consiliului Județean (CJ), Costel Fotea, a făcut o serie de aprecieri legate de situația actuală a proiectelor de investiții și a problematicii accesării fondurilor europene. Plecând de la realitatea unei comunicări strict... online a instituției cu Guvernul României și a numeroaselor adrese trimise către ministere, la care nu s-a primit răspuns, Fotea a apreciat că accesarea fondurilor nerambursabile din viitorul exercițiu buge ...
La Căminul pentru Persoane Vârstnice "Sfântul Spiridon" s-a refăcut acoperişul, a fost schimbată tâmplăria şi instalată centrala termică, iar în prezent se lucrează la termoizolare. Investiţiile se derulează în cadrul unui proiect cu fonduri europene privind creșterea performanței energetice a două clădiri (căminul și spațiul tehnic). Conform Primăriei Galaţi, au fost prevăzute lucrări de termoizolare a pereților exteriori, podului și planșeelor; termoizolarea și h ...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a continuat plățile în vederea decontării facturilor pentru obiectivele de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). În județul Galați, decontările pentru PNDL au mers către 11 unități administrativ-teritoriale și totalizează 4,21 milioane de lei. Cele mai însemnate viramente le-au revenit comunelor Corod, Scânteiești, Brăhășești și Valea Mărului, fiec ...

Investițiile pot fi și în companii

Marți, 23 Martie 2021 06:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Investitorii nu sunt o specie aparte, iar investitor poate fi oricine, putem fi noi toţi, a declarat, luni, 22 martie 2021, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga, menţionând că a fi investitor nu înseamnă a avea sume colosale. "A investi (...) înseamnă a te gândi la viitorul tău, a economisi, a-ţi plasa banii nu doar în depozite bancare, ci şi în companii, în afaceri care ţi se par interesante", a precizat acesta. El a exemplificat prin faptul că dacă cine ...

760 milioane de euro pentru investiții în agricultură

Vineri, 19 Martie 2021 07:30 | Publicat în ECONOMIE
Suma alocată pentru investiţii în exploataţii agricole în perioada de tranziţie 2021-2022, de 760 de milioane de euro, este una ambiţioasă, dar necesară, pentru a putea corecta acel deficit al balanţei comerciale, care a crescut în ultimii ani, a declarat, joi, 18 martie 2021, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă. "Finalizând analiza SWOT şi analiza nevoilor pentru elaborarea Programul Naţional Strategic, care va începe efect ...

Plan investițional de 70 milliarde de euro

Marți, 16 Martie 2021 07:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Liberalii și-ar dori ca nouă miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie alocate pentru infrastructura de transport, câte patru miliarde pentru mediu și educație și trei miliarde pentru agricultură, potrivit prezentării pe care liderul PNL Ludovic Orban a făcut-o luni în cadrul ședinței Biroului Executiv Național (BEX) al partidului, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul partidului. Potrivit acestora, PNRR este încă negociat cu part ...
Toate școlile din municipiul Galaţi trebuie să transmită Primăriei investițiile de care au nevoie, fie că este vorba despre laboratoare, săli de sport și de masă, de spații de recreere și after school sau de reamenajarea clădirilor în care funcţionează. "Răspunsurile primite de la școli vor sta la baza elaborării Programului de reformă a infrastructurii sistemului de învățământ public, prin care Primăria municipiului Galați își propune să investească masiv în șco ...
Pagina 10 din 58