Guvernul României a intrat în etapa finală a pregătirii bugetului de stat pentru anul 2026, stabilind un calendar clar pentru adoptarea acestuia.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că proiectul de lege a intrat în „linie dreaptă”, după ce liderii coaliției de guvernare au agreat etapele necesare pentru ca documentul să ajungă la votul Parlamentului. Potrivit calendarului oficial, primele etape încep chiar în aceste zile, cu aprobarea plafoanelor bugetare și consultări intense cu toate ministerele de resort, scrie news.ro.
Publicarea oficială a proiectului de buget și aprobarea acestuia în ședință de Guvern sunt programate pentru jumătatea lunii februarie. Ulterior, în cea de-a doua parte a lunii, mai exact în intervalul 20-27 februarie, documentul va fi înaintat Parlamentului pentru dezbateri în comisii și votul final.
Alexandru Nazare a subliniat că ministerul pe care îl conduce lucrează simultan la definitivarea strategiei fiscal-bugetare și a raportului macroeconomic, documente esențiale care fundamentează proiecțiile financiare ale țării pentru anul în curs.
Construcția bugetului pe 2026 nu este însă lipsită de condiționări. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a precizat că acest parcurs este strâns legat de reformele administrative aflate în pregătire. Oficialul a explicat că măsurile de reformă trebuie clarificate înainte ca legea bugetului să fie definitivată, deoarece acestea pot dicta ajustări semnificative ale cheltuielilor publice.
În ciuda presiunilor bugetare și a incertitudinilor, Guvernul respinge categoric ideea unui „buget de austeritate”. Cseke Attila a dat asigurări că investițiile masive prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și prin programele guvernamentale vor continua să fie finanțate cu prioritate. „Nu poți vorbi despre austeritate cât timp statul susține mii de proiecte de investiții și menține nivelul actual al salariilor și pensiilor”, a declarat ministrul Dezvoltării.

