Un cetăţean sirian, de 34 de ani, a încercat să-şi dea foc cu o sticlă incendiară, luni, în faţa Ambasadei Israelului, pentru că nu ar fi fost primit în audienţă, potrivit unor surse judiciare. Sursele menţionate precizează că la faţa locului au intervenit imediat agenţii antitero, care l-au imobilizat pe bărbat, acesta fiind apoi condus la Secţia 14 de Poliţie, potrivit Agerpres. „Din datele pe care le deţin, nu ar fi fost un act antisemit, ar fi avut o anumită nemulţu ...

Israelul acceptă planul Biden pentru Gaza

Duminică, 02 Iunie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o afacere bună", dar Israelul îl acceptă, susține unul dintre consilierii premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acesta a făcut afirmațiile duminică, în timpul unui interviu acordat publicației britanice Sunday Times, relatează Mediafax. Ophir Falk, consilierul pentru politică externă al lui Netanyahu, a confirmat că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru încetarea războiului din Gaza, promovat de președintele american Joe Biden. În in ...
Israelul afirmă că există tuneluri sub frontiera egipteană cu Fâşia Gaza, pentru a justifica ofensiva sa la Rafah împotriva Hamas, a acuzat "o sursă egipteană de rang înalt", citată de Al-Qahera News, media apropiată serviciilor de informaţii egiptene, scrie AFP. Anterior, consilierul israelian pentru securitate naţională, Tzachi Hanegbi, declarase că Israelul trebuie să "se asigure (de la egipteni) că nu există contrabandă prin tunelurile" aflate sub graniţa dintre Egipt ş ...

Port artificial construit de americani în Fâșia Gaza

Miercuri, 15 Mai 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Portul artificial construit de armata americană pentru a facilita livrarea de ajutor umanitar în Fâşia Gaza va fi operaţional "în următoarele zile", după întârzieri din cauza condiţiilor meteorologice, a făcut cunoscut Pentagonul, scrie AFP. Confruntat cu blocaje din partea Israelului în ceea ce priveşte livrarea ajutoarelor pe cale terestră către teritoriul palestinian asediat şi pradă unui dezastru umanitar, preşedintele american Joe Biden a anunţat la începutul lui martie ...
Statele Unite nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a asigura protecţia civililor" palestinieni, a declarat luni consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, scrie AFP. "Considerăm că Israelul poate şi trebuie să facă mai mult pentru a asigura protecţia civililor nevinovaţi. Nu credem că ceea ce se întâmplă în Gaza este un genocid", a declarat Jake Sullivan într-un ...
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat luni că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza, transmite France Presse. "Pe baza probelor adunate şi examinate de biroul meu, am motive rezonabile să cred că Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, şi Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării, poartă răspundere penală pentru crime de război şi ...

Marea Britanie se opune unei ofensive asupra Rafah

Duminică, 12 Mai 2024 16:23 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Israelul nu ar trebui să lanseze o ofensivă asupra oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, în absenţa ''unui plan absolut clar'' de protejare a populaţiei civile, a susţinut duminică şeful diplomaţiei britanice David Cameron, transmite France Presse. ''Nu am văzut un astfel de plan şi de aceea nu susţinem o ofensivă la Rafah.Fără un plan pentru a proteja populaţia, ar fi extrem de periculos să se încerce o ofensivă majoră'', a adăugat Cameron. Acesta a subliniat că sute d ...
Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel la încetarea ''imediată'' a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru enclava palestiniană supusă unui asediu israelian, relatează AFP. ''Dar o încetare a focului nu ar fi decât un început. Va fi un drum lung pentru a înlătura traumele cauzate de acest război'', a declarat Guterres, într-o intervenţie video la o conferinţă internaţională a donatorilor desfăşura ...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins avertismentul preşedintelui american Joe Biden că va opri unele livrări de armament către Israel, dacă acesta atacă Rafah, afirmând că ţara sa este pregătită să reziste de una singură dacă va fi necesar, potrivit Reuters. "După cum am spus deja, dacă trebuie, vom lupta cu unghiile", a spus Netanyahu într-o declaraţie video. "Dar noi avem mult mai mult decât unghiile noastre şi cu acea putere a spiritului, cu ajutorul lui Dumne ...
Letonia, Austria, Ţările de Jos, Norvegia, Israel, Grecia, Estonia, Elveţia, Georgia şi Armenia sunt ţările calificate în marea finală a Eurovision Song Contest, în urma celei de-a doua semifinale care a avut loc în noaptea de joi, 9 mai 2024, la pe Malmö Arena, în Suedia. Solista din Israel, Eden Golan, cu piesa „Hurricane” a reuşit o performanţă artistică impecabilă în condiţiile în care, în timpul interpretării, dar şi la final, a avut parte de huiduieli şi fluier ...
Pagina 6 din 21